Cine este adevăratul autor al unei cărți scrise de inteligența artificială. Ce spune legea

Inteligența artificială poate produce texte, imagini și muzică tot mai greu de deosebit de creațiile oamenilor. Dar cine este autorul unei cărți scrise cu ajutorul unui asemenea instrument? Și ce drepturi poate revendica persoana care îi cere mașinii să creeze?

Foto: Arhiva

Întrebările nu mai țin de un viitor îndepărtat. Ele privesc deja relația dintre scriitori și cititori, contractele cu editurile și felul în care înțelegem creativitatea, se arată într-un studiu publicat pe JURIDICE.ro de prof. univ. dr. Mircea Duțu.

Un instrument de lucru sau un înlocuitor al creatorului?

Dezbaterea a devenit intensă în lumea literară. Unii autori recunosc că folosesc inteligența artificială și o consideră un instrument care îi ajută să-și dezvolte ideile. Alții văd în delegarea scrisului către un program o ruptură a încrederii dintre autor și cititor.

Diferența contează: una este să folosești tehnologia pentru a-ți sprijini munca și alta să prezinți un text generat automat drept rezultatul propriei creații.

De aici au apărut propuneri de etichetare a cărților și a altor produse culturale: „100% autor”, „creație umană” sau „fără IA”. Cititorul ar putea astfel să știe ce cumpără. Totuși, o asemenea etichetă ridică o problemă dificilă: unde trasăm limita dintre asistența tehnologică și înlocuirea creatorului? O declarație a autorului nu rezolvă, singură, problema verificării.

Dreptul de autor protejează contribuția creativă a omului

Din perspectivă juridică, miza centrală este originalitatea. Protecția prin dreptul de autor presupune o contribuție umană creativă, reflectată în alegerile care dau operei forma sa particulară.

Inteligența artificială nu poate fi recunoscută ca autor în sensul juridic clasic. Nici simpla introducere a unei comenzi într-un program nu garantează că utilizatorul dobândește drepturi de autor asupra rezultatului.

Situația este diferită atunci când omul selectează, reorganizează și transformă substanțial materialul generat. Rescrierea unui text, combinarea unor elemente sau intervențiile artistice pot conta în evaluarea contribuției sale. Esențial este ce a creat efectiv persoana, nu doar faptul că a folosit un anumit program.

O altă problemă, distinctă, apare dacă rezultatul reproduce fără drept fragmente din operele altora. Folosirea inteligenței artificiale nu înlătură problema încălcării drepturilor acestora.

Detectorii de IA nu dau un verdict

Suspiciunea că o lucrare a fost generată automat nu trebuie confundată cu dovada. Programele care încearcă să identifice asemenea texte lucrează cu probabilități și pot greși.

Un rezultat oferit de un detector nu ar trebui tratat ca un verdict asupra autorului. Într-un litigiu, contează și alte elemente: manuscrisele, versiunile succesive, istoricul fișierelor și modificările realizate de persoana care revendică opera.

Tocmai de aceea, păstrarea unui „jurnal al creației” poate fi utilă. Acesta poate arăta ce a propus programul, ce a respins autorul și cum a transformat materialul până la forma finală. În relația cu editorii sau cu alți colaboratori, clauzele privind utilizarea IA și contribuția fiecăruia pot reduce neînțelegerile.

Provocarea nu este doar să descoperim dacă o mașină a participat la realizarea unei opere. Este să înțelegem câtă creație umană există în ea și să păstrăm încrederea publicului. Tehnologia poate sprijini cultura, dar nu face inutilă întrebarea esențială: cine a creat, de fapt, ceea ce citim, privim sau ascultăm?