Şi Liviu Dragnea a trecut de la ameninţări verbale la fapte.

Gabriela Firea interzice  mitingul de duminică, 16 iulie, în Piaţa Victoriei şi la sediul PSD

Asociaţia „Evoluţie în Instituţie” a solicitat Primăriei Bucureşti aprobare pentru organizarea unui protest, duminică, 16 iulie, în Piaţa Victoriei şi în faţa sediului PSD. Răspunsul primăriei? „Se interzice acest protest”. Nu este de presupus că d-na Firea a acţionat fără consultarea şi aprobarea lui Liviu Dragnea. La PSD nu se poate aşa ceva.

Motivele interzicerii protestului sunt invocate abia acum, după luni de proteste spontane:

  • Stânjeneşte folosirea normală a drumurilor publice şi a transportului în comun
  • Nu se asigură protecţia participanţilor la manifestaţie
  • Drept pentru care se interzice desfăşurarea adunării publice
 

Documentul emis de Primărie este prezentat integral la sfârşitul articolului.

Manifestaţia programată se desfăşoară sub lozinca inofensivă şi generoasă: „NU vrem să fim o naţie de hoţi. Apărăm democraţia!” Nu există niciun motiv, altul decât represaliile lui Dragnea, pentru interzicerea manifestaţiei. Sa înţelegem că PSD nu este de acord cu mesajul organizatorilor?

Cum manifestaţia este acum interzisă, nu spontană, forţele de ordine ar avea suficiente motive legale să reprime în forţă manifestaţia, inclusiv agresând fizic manifestanţii.

Ce se va întâmpla duminică, vom vedea. Mă tem că Dragnea-PSD-Firea se joacă cu focul. Este posibil că abia această interzicere să adune în Piaţa Victoriei zeci  de mii de oameni. Iar dacă vor avea loc represalii violente împotriva manifestanţilor, România s-ar alătura definitiv unor ţări precum: Coreea de Nord, China, Rusia Turcia.

Ministrul de interne, Carmen Dan, ameninţă cu represalii asociaţia RISE Project. Este binecunoscut documentul lansat în spaţiul public de către asociaţia RISE Project, referitor la activităţile lui Liviu Dragnea legate de firma Tel Drum.

Carmen Dan, ministru de interne, ameninţă asociaţia pentru documentul prezentat:

„Pentru faptul că în spaţiul public încă se speculează că acest document ar proveni de la Direcţia Generală de Protecţie Internă şi pentru că eu consider că asta afectează imaginea ministerului, voi întreprinde toate demersurile legale că cei care au făcut asemenea afirmaţii ori să le probeze, ori să le retragă”.

Carmen Dan ignoră faptul că ziariştii în general, cei de investigaţii în particular, nu scot în presă informaţii cu valoarea de adevăr juridic. Nu au resurse şi instrumente pentru aşa ceva.  Ei lucrează cu un alt concept: informaţii de interes public. Cei vizaţi de aceste informaţii n-au decât să lămurească opinia publică de ce nu sunt veridice informaţiile, urmând ca oamenii să aleagă cine are dreptate.

Independenţa presei, în care intră şi protejarea surselor, reprezintă trăsătura definitorie a statului de drept, pe care o respectă cu sfinţenie statele cu democraţie aşezată şi consolidată. Pentru a da un singur exemplu, preşedintele american Richard Nixon şi-a pierdut funcţia în urma unei anchete jurnalistice, în celebrul caz Watergate.

Numai că echipa Dragnea nu înţelege acest lucru. Pleacă de la premisa, falsă: în ţara mea şi cu partidul meu la putere, am dreptul să fac orice.

Dragnea a trimis ANAF-ul la redacţiile RISE Project şi Hotnews, pentru intimidarea ziariştilor

Deşi Dragnea a negat, nu este credibil că Bogdn Stan, şeful ANAF, un intim al lui Dragnea,  a acţionat de capul său. Nu la PSD. Doar reacţia promptă şi violentă a opiniei publice a oprit „execuţia” celor două redacţii de către cei de la ANAF.

Dragnea îl ameninţă pe europarlamentarul opoziţiei, Siegfried Mureşan, cu sesizarea instituţiilor statului.

Supărarea lui Dragnea vine de la declaraţiile politice critice ale europarlamentarului la adresa politicilor economice ale coaliţiei PSD-ALDE.

Şi ce-ar fi vrut Liviu Dragnea, să fie lăudat şi de politicienii opoziţiei? O ameninţare de om nervos, care nu mai ştie ce vorbeşte. Cum să sancţioneze instituţiile statului declaraţii politice ale unui politician aflat în funcţie înaltă în Parlamentul European? Disperarea lui Dragnea îl face să-şi piardă luciditatea.

Eugen Teodorovici a fost dat afară din funcţia de consilier onorific al premierului, pentru că a îndrăznit să critice politica guvernului.

Mai precis, Teodorovici a criticat intenţia ministrului Shaidehh de a aloca 12 milioane de euro pentru un stadion în Teleorman, în timp ce şcoli şi spitale nereparate şi fără dotările necesare reprezintă un pericol pentru viaţa elevilor şi pacienţilor.

Asistăm, aşadar, la represalii iniţiate de Liviu Dragnea împotriva celor care nu laudă şi/sau critică politicile economice ale actualei coaliţii de guvernare.

Cum şi anchetele DNA şi al doilea proces aflat pe rol, avându-l drept subiect pe Dragnea, se apropie de final, se pune întrebarea dacă Liviu Dragnea se va retrage decent, în linişte, sau provocând scandal monstru, însoţit, eventual, de lupte de stradă între manifestanţi şi jandarmi.

Liviu Dragnea trebuie să înţeleagă că a fost votat de către 18% din electorat, iar restul de 82% îşi manifestă opoziţia, democratic, prin manifestaţii paşnice, opinii, în presă sau în declaraţii libere. De aici frustrarea ca aproape toată societatea critică măsurile aberante din Programul de guvernare al PSD. A-i considera duşmanii guvernării reprezintă o gafă monumentală, din categoria „cine nu este cu noi este împotriva noastră”. Adică moartea democraţiei în România.