Mai ţineţi minte ce isterie era în primăvara-vara trecute cu Arhiva SIPA? Părea că toată ţara se prăbuşeşte dacă nu se clarifică această problemă. S-a înfiinţat comisie parlamentară, iar ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, extrem de vijelios, a şi publicat lista celor care, de-a lungul anilor, au pătruns în această arhivă.

Însă Tudorel Toader a pus frână imediat ce s-a constatat că cele mai multe pătrunderi în arhiva SIPA au fost operate în vara anului 2007, când premier era Tăriceanu, iar ministru al Justiţiei era Tudor Chiuariu. Şi, stupidă coincidenţă, era exact în intervalul de aproximativ 3 luni în care sistemul de supraveghere video al arhivei a fost defect.

Acum, privind retrospectiv, putem constata următoarele: isteria SIPA, dar şi alte isterii născute pe parcursul anului trecut, au fost folosite drept bază pseudo-factuală pentru operarea de modificări substanţiale la Legile Justiţiei. Într-o asemenea atmosferă, nimeni n-a mai chestionat dacă modificările anunţate de Tudorel Toader pe 23 august anul trecut erau chiar necesare ca direcţie şi ca amplitudine. Acum, după ce isteria şi-a făcut datoria şi a pregătit terenul pentru modificarea Legilor Justiţiei, niciunul dintre cei care se dădeau cu curul de pământ anul trecut nu mai pare interesat de arhiva SIPA.

Şi acum, lucrare de control. Scoateţi o foaie de hârtie şi răspundeţi la următoarele întrebări:

- Cine şi când a născocit conceptul de Stat Paralel?

- Cine l-a preluat, l-a amplificat şi l-a transformat într-o veritabilă isterie naţională?

- Cine îl foloseşte acum pentru a justifica semnificative modificări legislative?

Ştirile false au un mare merit: lovesc pe termen scurt, uneori năprasnic. Şi un mare neajuns: timpul le infirmă. Eu înţeleg că e dreptul celor care le utilizează să ne ia de proşti ori de câte ori găsesc ei de cuviinţă, dar e şi datoria noastră să le arătăm că nu le merge chiar întotdeauna.

PS: Când Comisia SIPA era încă vioaie, unul dintre cei convocaţi la audieri a fost şi Dan Tăpălagă, de la Hotnews, pentru că la începutul anului 2005 a pătruns în arhivă în calitate de consilier al ministrului Monica Macovei. Tăpălagă a notificat în scris că refuză să se prezinte, pe motiv că preşedintele comisiei este Şerban Nicolae, prietenul fostului senator PSD Cătălin Voicu. Iar acesta din urmă, în nişte interceptări DNA, îşi manifestase un interes deosebit pentru această arhivă şi afirmase textual: „Cu câte o hârtie din trecutu' fiecăruia, i-am ţinut pe loc şi i-am făcut fideli”. Te-ai fi aşteptat ca Şerban Nicolae şi Propaganda Mafiei să-l facă terci pe Tăpălagă pentru aşa o sfidare la adresa Comisiei. Ei bine, n-au guiţat nimic, nici măcar după ce Curtea Constituţională a stabilit o obligativitate aproape generală de prezentare la comisiile de anchetă parlamentară. Se pare că CCR a omis situaţia în care scopul unei comisii parlamentare nu e aflarea adevărului, ci manipularea faptelor în scop politic. Dar asta se întâmpla anul trecut, când Comisia SIPA era încă vioaie.