Renumărarea voturilor: autopsia unei mârșăvii politico-jurisdicționale

Curtea Constituțională a publicat motivarea hotărârii prin care a dispus renumărarea voturilor la turul întâi al alegerilor prezidențiale, astfel că acum suntem în măsură să autopsiem cu acuratețe cadavrul lăsat în urmă de CCR.

Un prim aspect care trebuie remarcat este că hotărârea nu s-a bucurat nici pe departe de unanimitatea care a fost clamată în comunicatele Curții. Există două opinii disidente, ale judecătoarelor Simina Tănăsescu și Iulia Scântei, care aduc numeroase amănunte de culise privind modul în care a fost judecată această cauză.

Așadar joi, 28 noiembrie, CCR a luat în dezbatere cererea candidatului Cristian Terheș de anulare a alegerilor prezidențiale. Terheș invoca mai multe motive, dar singurul luat în seamă de Curtea Constituțională a fost acela care spunea că voturi exprimate pentru Ludovic Orban (retras din cursă) ar fi fost atribuite Elenei Lasconi.

Singurele „dovezi” prezentate Curții erau trei perechi de procese verbale, în care se vedea că, în urma unor rectificări legale, un număr de voturi dispăreau din dreptul lui Ludovic Orban - dar nu treceau la Elena Lasconi, ci la alți candidați.

În acea primă ședință, judecătorii au decis, cu unanimitate, să amâne cu 24 de ore pronunțarea verdictului. Totodată, CCR a dispus ca în acest interval de timp Biroul Electoral Central să dispună renumărarea voturilor din toate secțiile de votare, deși știa că fizic aceasta este o imposibilitate.

Rațiunea pentru care toți judecătorii au fost de acord cu amânarea cauzei cu 24 de ore, așa cum reiese din opiniile disidente, era aceea că în aceeași zi urma să aibă un alt eveniment important: președintele convocase faimoasa ședință CSAT în care a analizat fraudarea alegerilor prin implicarea unor agenți statali sau non-statali externi. Iar judecătorii au vrut să vadă în ce măsură constatările din CSAT ar fi adus elemente noi în cauza cu care erau investiți.

În plus, data limită impusă de lege pentru validarea turului întâi era vineri, 29 decembrie, deci amânarea nu ar fi afectat în niciun fel calendarul electoral. În opinia judecătoarelor disidente, cererea lui Terheș trebuia respinsă fie pe 28, fie pe 29 noiembrie, pentru simplul fapt că aceasta nu era nici motivată, și nici nu aducea vreo probă în susținerea fraudării alegerilor.

Cu toate acestea, majoritatea CCR decide vineri să amâne din nou verdictul, pentru luni, 2 decembrie – adică până după alegerile parlamentare. În comunicatul emis în acest scop CCR nu mai spune dacă a fost unanimitate, dar acum vedem bine că nu: ambele judecătoare disidente s-au opus bulversării calendarului electoral și au cerut respingerea cererii cel mai târziu vineri, 29 noiembrie.

Un alt aspect bizar în această hotărâre este modul în care Curtea s-a raportat la cerința legală că „cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se sprijină”. La alegerile prezidențiale din 2009 și 2014, în fața unor contestații similare formulate de Mircea Geoană și Monica Macovei, CCR a înventariat cu atenție, în motivare, fiecare capăt de acuzare, a evaluat soliditatea probelor și abia apoi a dispus sau a respins renumărarea.

În cazul de față, judecătorii CCR au luat de bune alegațiile lui Terheș fără a efectua minime verificări și au dispus renumărareea doar așa, ca să fie siguri. Citez: „Curtea a dispus această măsură pentru înlăturarea oricăror îndoieli cu privire la corectitudinea alegerilor antereferite”.

Mai aflăm din opiniile disidente un lucru tulburător: CCR nici măcar nu trebuia să ceară clarificări de la Biroul Electoral Central. Întreaga documentație a alegerilor era deja la CCR, fiind trimisă acolo de către BEC, în vederea validării alegerilor.

Rezultă de aici că judecătorii CCR nu aveau nevoie de motive și dovezi privind fraudarea alegerilor, ci doar de un pretext ca să amâne validarea primului tur până după alegerile parlamentare. Și Terheș le-a furnizat acest pretext.

Dovadă că luni, 2 decembrie, au sistat renumărarea, fără să mai aștepte rezultatul final, și au respins cererea lui Terheș. Tot cu unanimitate, dar nici nu se putea altfel: toți au fost de acord că cererea trebuia respinsă, diferențele au fost în ceea ce privește momentul: vineri sau luni.

Așa se face că alegerile parlamentare s-au derulat sub incertitudinea finaliștilor la prezidențiale, activul PSD a rămas mobilizat de speranța că Marcel Ciolacu va prinde în cele din urmă finala, și totuși partidul a reușit cel mai slab scor din istorie: 22%. Un scor derizoriu, obținut cu un preț uriaș: compromiterea încă o data a Curții Constituționale.

Adăugăm la asta alte două hotărâri CCR care au lucrat în favoarea PSD: scoaterea din cursă a Dianei Șoșoacă, în speranța că umflă scorul lui Geroge Simion și-l trimite în finală cu Marcel Ciolacu, și anularea întregului scrutin prezidențial în afara intervalului în care se putea face acest lucru, pentru a-l readuce pe Ciolacu în joc la masa verde.

Sunt prea multe și într-un interval prea scurt de timp ca să-și mai facă cineva iluzii privind locul și rolul Curții Constituționale în arhitectura statului roman. Așa stand lucrurile, pentru că tot se negociază acum majorități în Parlament, ar trebui ca toate celelalte formațiuni politice să ia seamă la adevăratul procent pe care îl are PSD: 22% + Curtea Constituțională.

Să tot faci politică așa…