
Învățăturile domnului Cioloș pentru domnul Bolojan
0Să ne amintim o serie de evenimente petrecute acum mai bine de opt ani și să vedem în ce măsură acestea ne mai sunt de folos acum.

În toamna anului 2015, Guvernul Ponta demisiona în siajul incendiului de la Colectiv și al accidentului în care a murit polițistul Bogdan Gigină, antemergătorul minsitrului de Interne Gabriel Oprea.
Dacian Cioloș a acceptat să formeze un guvern de tehnocrați, care a fost votat cu o covârșitoare majoritate. Însă domnul Cioloș a primit mandatul – și voturile din parlament - numai după ce și-a dat cuvântul de onoare către PSD-ul lui Liviu Dragnea că nu va participa la alegerile care urmau să aibă loc peste un an.
La scurt timp după ce i-au dat votul în Parlament și pe tot parcursul anului 2016, Liviu Dragnea și partidul său, laolaltă cu gurile de tun din presă pe care le aveau la dispoziție, au instrumentat o vehementă campanie împotriva domnului Cioloș – poate vă amintiți, „Premierul Zero” a fost sintagma care a făcut atunci carieră.
Cu toate acestea, deși a avut o guvernare decentă și se bucura de o cotă semnificativă de popularitate, în pofioda tuturor presiunilor, Dacian Cioloș s-a ținut până la urmă de cuvânt: nu a candidat la alegerile parlamentare.
PSD a câștigat detașat alegerile din 2016, cu 45%, și ce a urmat imediat după aceea știm cu toții: ordonanța 13, atacuri succesive la Justiție, premieri schimbați din lipsă de loialitate față de liderul maxim, 10 august, lașitățile lui Iohannis etc. După cum la fel de bine știm și ce s-a ales ulterior de cariera politică a lui Dacian Cioloș.
Una peste alta, rămâne o întrebare: oare o fi fost bine pentru noi, ca societate, că domnul Cioloș s-a ținut de cuvânt?
Da, știm cu toții că politica e o curvă, dar domnișoara asta ar trebui uneori pusă să presteze, măcar din când în când, și pentru un interes mai înalt decât simplul cuvânt de onoare al unui om politic.
Aș fi curios ce părere are despre această poveste domnul Ilie Bolojan.