Vaslui
Imagini de groază la Vaslui: mii de pești morți plutesc pe râul Bârlad. Autoritățile investighează dezastrul ecologic
0
O porțiune de aproximativ jumătate de kilometru din râul Bârlad, din dreptul podului din localitatea Rediu spre CET Vaslui, este plină cu mii de pești morți. Explicațiile specialiștilor se bat cap în cap și nu se cunoaște, deocamdată, cauza acestui dezastru ecologic.
Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu după ce judecătorii au exclus probe importante din dosar
0
Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este acuzat de luare de mită, dar magistrații au decis recent să excludă probe-cheie din dosar, iar DNA trebuie să decidă acum dacă cere restituirea dosarului în vederea continuării anchetei sau își menține acuzațiile și probele înaintate în instanță.
Angajați ai unei primării din Vaslui, morți într-o fosă septică. „A vrut să-l salveze pe celălalt și s-au nenorocit amândoi"
0
Un bărbat şi-a dat viaţa pentru colegul său, care căzuse într-o fosă septică, în timp ce făcea verificări. A decis să coboare după el, însă ambii au rămas blocaţi în canal. Mai multe echipaje de intervenţie au ajuns de urgenţă la faţa locului și i-au scos, însă cei doi au murit la scurt timp.
Ultimele știri din Vaslui
Mașina în care se aflau cele două femei a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui, şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru scoaterea celor două dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului distrus.
Doi tineri din Vaslui au fost fotografiați la un automat de colectat PET-uri dintr-un magazin din oraș cu peste 100 de ambalaje de plastic puse într-o față de plapumă.
Traficul rutier pe DN 15 D, în zona localităţii vasluiene Ştefan cel Mare, este restricţionat, miercuri, 8 mai 2024, pentru scoaterea a două persoane căzute într-o fosă septică. Victimele sunt inconștiente.
Un bărbat din Vaslui și-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool și al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori îl bătea fără motiv.
Patru persoane au fost arestate și două plasate sub control judiciar într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc. Timp de un an de zile, traficanții au vândut canabis, Ecstasy, cocaină și alte substanțe psihoactive la consumatori din județul Vaslui
Un echipaj al Secției de Pompieri Huși a ajutat o femeie însărcinată din localitatea Vetrișoaia să își aducă pe lume bebelușul. Femeia a crezut că are timp să ajungă la spital, dar travaliul i s-a accentuat, iar echipajul de pompieri a ajutat-o să nască chiar în pragul casei sale.
Directorul societății de drumuri și poduri din Bârlad trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită a fost plasat în arest la domiciliu. Este acuzat că ar fi primit 100.000 de lei de la un om de afaceri, o parte din bani fiind găsiți în frigiderul său din birou
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.
Un pompier din Vaslui, care făcea taximetrie în timpul liber, a fost victima unei agresiuni în urma căreia a fost la un pas să-și piardă viața. Tânărul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, în condițiile în care clienții din taxi au început să îl lovească și să tragă de volan.
Bărbatul din Vaslui a murit, luni, 22 aprilie 2024, după ce un zid s-a prăbuşit peste el. O ambulanţă l-a preluat şi, pe drumul către spital, a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat şi predat în stare critică medicilor de la urgenţe, care însă nu l-au putut salva.
Autorităţile din Vaslui avertizează că, mai ales în zona Luncii Prutului, numărul şacalilor a crescut îngrijorător de mult, estimându-se existenţa a peste 400 de exemplare.
Artista Nicola, cucerită iremediabil de dealurile cu vii de la Huși: „Îmi vine să mă mut aici“ VIDEO
Artista s-a declarat impresionată de zona viticolă a Hușiului, de liniște și oaza de verdeață pe care a întâlnit-o și a mărturisit că este tentată să se mute acolo.
O sută de bătrâni, îngrijiţi la Mănăstirea Bogdăneşti din Suceava, riscă să rămână pe drumuri, dacă acest centru nu primeşte licenţa în urma controalelor declanşate după scandalul azilelor.
Un licean în vârstă de 17 ani dintr-o comună din judeţul Vaslui a fost reţinut, iar apoi plasat sub control judiciar pentru că l-a bătut în repetate rânduri pe un alt băiat care învaţă în aceeaşi şcoală. Una dintre agresiuni a avut loc în incinta liceului.
O copilă din Vaslui a fost constrânsă să se pozeze în ipostaze sexuale explicite și să transmită materialele pornografice unui bărbat din Maramureș. Acesta a fost propus vineri, 19 aprilie 2024, spre arestare preventivă, de către Parchet.
Fostul preşedinte al PSD Vaslui şi al Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu, a declarat la ieșirea din penitenciar că perioada detenţiei nu a fost o „problemă foarte mare" pentru că a înţeles care sunt exigenţele.
Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui a emis acordul de mediu pentru un nou parc eolian în judeţ. Acesta este proiectat să funcționeze timp de 25 de ani și va avea o putere totală de 204.6 megawați.
Pompierii vasluieni au dus o luptă contra-cromomentru pentru salvarea unui căţel, care a rămas blocat între pereții a două clădiri. Impresionat de animal, unul dintre pompieri a decis să îl adopte.
Tribunalul Vaslui a decis, luni, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui, potrivit Agerpres.
O femeie a căzut, sâmbătă, 13 aprilie, de la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui. Victima a fost găsită de echipajul medical cu multiple leziuni, însă conştientă. Femeia nu le-a putut spune medicilor ce anume s-a întâmplat.
O grădiniţă din municipiul Vaslui a fost sancţionată cu 10.000 de lei după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112.
Un bărbat din Bârlad le-a dat de lucru noaptea trecută pompierilor din oraș, după ce s-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și nu s-a mai putut da jos de acolo.
Cornel Onilă, fostul episcop de Huși, a pierdut definitiv procesul deschis împotriva mai multor jurnaliști, ce viza ștergerea de pe internet a unor filmări compromițătoare al căror protagonist este și care au însemnat sfârșitul carierei sale ca ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În contextul schimbărilor climatice, fermierii români își îndreaptă atenția către culturi alternative.
ISU Vaslui a trimis în localitatea vasluiană Idrici o autospecială cu modul pentru descarcerare, un contanier multirisc, o ambulanță cu medic și 11 pompieri militari. Totul în urma unui apel fals la 112 care anunța că o persoană a fost îngropată de un mal de pământ.
Un tânăr de 21 de ani din Vaslui a fost prins conducând pe DN2 (E85), în afara localităţii Poşta Câlnău (Buzău), pe timp de noapte, cu 201 km/h. O altă persoană din autoturism a urcat apoi la volan, pentru că șoferului i-a fost suspendat permisul de conducere.
Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, trimis în judecată pentru luare de mită, a făcut un denunț la DNA. Acesta nu privește fapte de corupție, ci o posibilă fraudă cu fonduri europene, a precizat apărătorul lui Dumitru Buzatu.
Judecătoria Huși a decis ca Ioana Bîrlădeanu, studentă la Medicină, să poată reveni la cursuri, deși a fost plasată în arest la domiciliu pentru favorizarea făptuitorului și încredințarea vehiculului unei persoane fără permis.
Un bărbat de 64 de ani a devenit violent când polițiștii locali i-au cerut să se legitimeze. Acesta i-a lovit pe oamenii legii când încercau să îl încătușeze. La secția de Poliție Locală, a devenit din nou agresiv la vederea reprezentanților Poliției Române, care voiau să îl audieze.
Un tânăr de 21 de ani a fost grav rănit, fiind găsit în stare de semiconştienţă de echipajul medical, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie produs, miercuri, 3 aprilie, pe raza comunei Muntenii de Jos din județul Vaslui
Cadrul didactic a alertat autoritățile, susținând că a fost victima unei agresiuni. Oamenii legii sosiți rapid la fața locului au constatat că, de fapt, profesorul sunase la 112 pentru că avea o plângere depusă la Poliție și nerezolvată de ceva timp
Un bărbat a suferit arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curtea casei sale, într-o comună din Vaslui. În urma incendiului, au ars aproximativ 5.000 metri pătraţi de vegetaţie uscată.
Cele mai citite din Vaslui
Cu fața de plapumă plină cu PET-uri. Oamenii fac bani frumoși din adunarea de ambalaje reciclabile
0
Doi tineri din Vaslui au fost fotografiați la un automat de colectat PET-uri dintr-un magazin din oraș cu peste 100 de ambalaje de plastic puse într-o față de plapumă.
O femeie a murit şi alta a fost rănită la Vaslui după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
0
Mașina în care se aflau cele două femei a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui, şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru scoaterea celor două dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului distrus.
Chinul lui Andrei, băiatul de 14 ani omorât de tată într-un sat din Vaslui. Pedeapsă minoră primită de criminal
0
Un bărbat din Vaslui și-a rănit mortal fiul pe fondul consumului de alcool și al unor probleme psihice netratate. Băiatul era maltrat de tatăl său de ani de zile, care de multe ori îl bătea fără motiv.
Pățania jenantă a unui vasluian. S-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și nu s-a mai putut da jos VIDEO
0
Un bărbat din Bârlad le-a dat de lucru noaptea trecută pompierilor din oraș, după ce s-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și nu s-a mai putut da jos de acolo.
Traficul rutier pe DN 15 D, în zona localităţii vasluiene Ştefan cel Mare, este restricţionat, miercuri, 8 mai 2024, pentru scoaterea a două persoane căzute într-o fosă septică. Victimele sunt inconștiente.
Peste 100 de hectare de vegetație uscată și plantație silvică au fost distruse de un incendiu la Vaslui. De la ce a pornit focul
0
Pompierii s-au luptat sâmbătă, 30 martie, timp de aproximativ șapte ore, pentru a stinge un incendiu izbucnit pe o plantaţie silvică din zona comunei vasluiene Stănileşti. Din cauza vântului extrem de puternic exista riscul de propagare la mai multe locuinţe şi un cimitir