FOTO VIDEO Ghiţă, ciobanul cu acoperire naţională

FOTO VIDEO Ghiţă, ciobanul cu acoperire naţională

Ghiţă, alături de soţia şi de fiica lui FOTO  Ramona Găină

Mulţi români se întreabă dacă cel mai faimos baci din România, cel care apare în reclama la Vodafone, este real. „Adevărul“ vi-l prezintă pe Ghiţă, un cioban autentic, proprietar al unei turme de 1.000 de mioare.

O reclamă la firma de telefonie mobilă l-a făcut pe Ghiţă celebru în toată România. Pe numele lui întreg Gheorghe Dănuleţiu, bărbatul în vârstă de 28 de ani înregistrează peste 350.000 de fani pe pagina sa de Facebook. Baciul este căsătorit, are o fetiţă de şase luni şi locuieşte în Jina, judeţul Sibiu. 
 
În urmă cu trei ani, un prieten, fotograf profesionist, i-a făcut lui Ghiţă mai multe fotografii pentru un album despre transhumanţă. Mai apoi, amicul ciobanului l-a pus pe acesta în contact cu o casă de producţie. „Am pagina de Facebook din luna februarie, de când am vorbit cu cei de la casa de producţie. Eu am contract cu ei, şi ei cu Vodafone-ul. Mi-am deschis contul de Facebook când am vorbit cu ei, aşa a fost condiţia. Au venit aici la munte şi au filmat. Prima dată au venit să vadă locul şi să se înţeleagă cu mine, după aceea au venit regizorul, producătorul, după care a venit toată echipa“, povesteşte Ghiţă.
 
Întrebat dacă în viaţa reală este chiar ca în reclamă, Ghiţă răspunde, de sub clopul autentic, punând o întrebare: „Vi se pare că sunt actor?“. Apoi explică zâmbind că azi tehnologia funcţionează peste tot, chiar şi sus, la stâna unde are inclusiv curent electric, sau pe drum, când pleacă în transhumanţă cu oile. „Chiar este semnal la stână sus, ca în oraş. La Jina e semnal la internet ca în Sibiu, mai uşor intru aici ca acolo. Stau pe Facebook de la stână, oriunde am semnal intru pe Facebook, tableta e mică, e tot timpul în buzunar. Tableta o am de la ei, e uşor cu ea, te obişnuieşti“, explică Ghiţă. 
 
”Tu eşti băiatul din reclamă?”
 
Reclama i-a adus ciobanului faimă şi foarte mulţi admiratori. De când a început să le zâmbească românilor de la televizor, sute de oameni i-au trecut pragul. „Lumea mă caută zilnic, din toată ţara, şi ieri au fost din Bucureşti, Timişoara, Alba şi Sibiu. Au venit la stână sute de persoane de când au apărut reclamele, iar pe unde mă duc toată lumea e pe mine. Indiferent în ce oraş merg, în România, toată lumea mă cunoaşte. Mă întreabă dacă eu sunt băiatul din reclamă şi fac poze cu mine“, mărturiseşte Ghiţă.
 
Baciul din reclama la Vodafone a terminat opt clase la şcoala din sat şi „ciobăneşte“ de la 14 ani, ducând mai departe tradiţia familiei. E singurul băiat, mai are cinci surori şi mărturiseşte că a învăţat meserie de la tatăl lui. „Suntem mândri de băiat, cum să nu fim! Copil fiind, mă asculta. Îi plăcea fotbalul, dar unde îl trimiteam se ducea, făcea. Mergea la oi, oile i-au plăcut lui mult! De la 17 ani a luat cârdul în primire, un cârd de 800 de mioare“, povesteşte Simion Dănuleţiu, tatăl lui Ghiţă. 
 
Transhumanţa, văzută pe Facebook
 
Alături de ciobanii angajaţi, an de an, cel mai cunoscut cioban din România pleacă pe jos, în transhumanţă, şi merge aproape 300 de kilometri până la Zalău, unde rămâne din octombrie şi până în aprilie. „De 14 ani practic transhumanţa, cei de pe Facebook pot să vadă exact cum se face transhumanţa. Duc oile la Zalău şi merg pe jos, plec peste zece zile şi mă întorc la primăvară. Avem ceva casă pe acolo şi păşune închiriată. Merg pe jos cu oile pe dealuri, pe şosele, peste tot, sunt în jur de 280-300 de kilometri, aproape ca până la Bucureşti. E foarte greu, noaptea dorm în cojoc, stâna noastră e pe măgar, dacă plouă, dacă ninge, vedem noi ce facem acolo, cunoaştem toată zona. E mai greu un pic până treci oraşele, dar în rest e ca şi cum ai merge pe păşuni pe aici“, mai spune Ghiţă. 
 
Prieten cu Cabral
 
Ghiţă a cunoscut-o la Zalău pe soţia lui, Andreea, şi a fost chiar dragoste la prima vedere, iar după doi ani de prietenie s-au căsătorit. Andreea (21 de ani) spune că e extrem de mândră de soţul ei, despre care declară că nu s-a schimbat deloc de când a devenit cunoscut în toată România. „La început am luat-o mai în glumă, nu am crezut că o să se ajungă chiar aici, şi acum, când îi vezi că vin de peste tot, ţi se pare şi amuzant, că vin din totată ţara pentru o poză! Toţi spun: «Am venit să vedem dacă există!»“, explică Andreea.
 
Alături de familie, Ghiţă are şi foarte mulţi prieteni, unul dintre ei celebru: vedeta TV Cabral Ibaka. De alt-fel, prezentatorul de televiziune a avut accidentul cu ATV-ul de săptămâna trecută tocmai când se ducea în vizită la Ghiţă. „Cu Cabral întâi am vorbit pe Facebook şi apoi l-am invitat la Jina şi a zis că da, dar n-am crezut că vine. Şi acum ne înţelegem foarte bine, ne-am împrietenit, sâmbătă tot la mine venea. Am vorbit la telefon după accident, mă duc la Bucureşti să-l văd la spital săptămâna asta, special pentru asta merg! E vreo lună de când a venit prima dată, a adus-o şi pe soţie, au venit şi la stână, şi acasă“, spune Ghiţă. 
 
Internet şi slană cu ceapă 
 
Ghiţă Ciobanul se declară român până în măduva oaselor, motiv pentru care nu ascultă decât muzică populară românească şi mănâncă doar mâncare tradiţională, sănătoasă. „Ascult doar muzică populară adevărată, îmi plac interpreţii din Mărginimea Sibiului şi din Banat. Sus, la stână, am telefoanele pe care sunt de toate. Este şi radio, dar nu prea ascult radio. Dacă vreau să ascult ceva, dau drumul la telefon. Iar mâncarea îmi place să fie cât mai naturală, mâncarea din restaurant nu are niciun gust, mai bine vin acasă şi mănânc o bucată de brânză cu slănină şi cu ceapă! E mai sănătoasă şi eşti şi mai mâncat!“, încheie Ghiţă. 
 
Aplaudat şi huiduit
 
Unii utilizatori de Facebook îl critică pe cioban, fiind convinşi că este, de fapt, un personaj creat pentru publicitate. Alţii cred în el. Cert este că Ghiţă are un public din ce în ce mai mare în reţeaua de socializare. „Români şi de peste graniţă mi-au trimis pe Facebook tot felul de comentarii, aproape în toată Europa. Mi-au scris din Franţa, Spania, Italia, Germania, Italia, Olanda. Nu m-am aşteptat, nici n-am ştiut. Nici cei de la Vodafone nu s-au aşteptat la aşa ceva, acum sunt foarte mulţumiţi, din câte am auzit“, povesteşte Ghiţă.
 
Georgiana, fetita lui Ghita - Foto Ramona Găină

Imagini din aceeasi galerie
  • Georgiana, fetita lui Ghita - Foto Ramona Găină
  • Ghita alaturi de sotia si fetita lui - Foto Ramona Găină
  • Ghita alaturi de sotia si fetita lui - Foto Ramona Găină
  • Georgiana, fetita lui Ghita - Foto Ramona Găină
  • Ghita alaturi de tatal lui - Foto Ramona Găină
  • GHita este acum nedezlipit de tableta - Foto Ramona Găină
  • Ghita, la stana - Fotografii arhiva personala
  • Ghita, la stana - Fotografii arhiva personala
  • Ghita, la stana - Fotografii arhiva personala
  • Ghita, la stana - Fotografii arhiva personala
  • Ghita, la stana - Fotografii arhiva personala
  • Ghita iubeste portul traditional - Fotografii arhiva personala
  • Ghita iubeste portul traditional - Fotografii arhiva personala
  • Ghita este pasionat de oierit din copilarie - Fotografii arhiva personala
  • Ghita, la stana - Fotografii arhiva personala
  • Ghita nu se despare in transhumanta de cojocul traditional - Fotografii arhiva personala

  • Ghita si sotia lui Andreea la nunta lor - Fotografii arhiva personala

Distribuie imaginea
citeste totul despre: