Lecţie de implicare: Cum a refăcut complet o doctoriţă secţia unui spital de stat, fără niciun leu de la buget

Medicul Florina Popa a strâns sponsorizări cu ajutorul cărora a făcut reparaţii capitale în secţia în care lucrează şi a adus aparatură medicală de ultimă generaţie.

Florina Popa (52 de ani), medic şef al secţiei de Fizioterapie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, este cu siguranţă unul dintre acei oameni pe care profesia i-a ales, meniţi să ajute, să se implice, să dăruiască. 

A ştiut că vrea să îmbrace halatul alb de când se ştie, spune zâmbind că nu a avut niciodată alt gând decât să se facă medic şi să ajute oamenii. A moştenit dragostea pentru medicină de la tatăl său, tot medic de fizioterapie, a început, ca toţi colegii generaţiei ei, ca medic de ţară, acum este doctor în medicină şi cadru universitar şi din 2009 conduce secţia de Fizioterpie de la Sibiu. 

Secţie schimbată din temelii

A preluat o secţie în care renovările făcute fuseseră puţine şi de strictă necesitate şi care era departe de imaginea unui loc pentru tratament decent, fie şi într-un spital de stat. 

„A fost jalnic când am preluat secţia, pe casa scărilor era căzută tencuiala până la cărămidă, am vrut să fac măcar atât, pentru că din partea spitalului totdeauna când am cerut ceva niciodată nu au fost bani şi atunci nu puteam să mai las aşa. Ne pierdeam credibilitatea în faţa pacienţilor, încrederea lor în noi şi pentru noi satisfacţiile pacienţilor sunt importante”, spune doctoriţa Popa. 

Aşa că, doar cu ajutorul sponsorizărilor, a reuşit, pas după pas, să facă reabilitările necesare pentru ca activitatea să funcţioneze normal. 

„Una a fost casa scărilor, apoi la subsol este bază de tratament, este un canal în care se aduna apa în permanenţă, erau şobolani, era un miros pestilenţial, ştiau cei de la spital, au zis că nu se poate rezolva, veneau numai şi scoteau apa care se aduna într-o săptămână la loc. Am chemat o echipă de oameni, prin sponsorizare, şi am reparat, era o conductă ciuruită, spartă, am făcut ce am putut, şi nu se mai adună apă”, povesteşte medicul. 

A urmat renovarea în totalitate a cabinetului colegelor mai tinere, care şi-au cumpărat apoi mobilier din banii lor, amenajarea unui spaţiu decent pentru studenţi, dintr-un salon dezafectat care arăta înfiorător, reabilitarea băii pacienţilor, a sălii pentru kinetoterapie. Şi pentru că anul trecut în secţie au fost foarte multe furturi a montat, tot din sponsorizări, cartelă, videointerfon la intrarea în secţie şi camere de luat vederi.  

A adus aparate de ultimă generaţie în spital

Extrem de legată sufleteşte de oameni şi de locul unde petrece mai mult de 10 ore în fiecare zi, doctoriţa nu s-a oprit aici. Tot cu ajutorul sponsorizărilor, a cumpărat aparate de ultimă generaţie. Deşi ar fi putut foarte bine să le folosească într-un cabinet privat, a făcut cu spitalul un contract de comodat şi le-a adus în secţie, pentru a fi folosite gratuit în tratamentul bolnavilor.  

„Până să ajungem la dotarea din partea spitalului am zis că nu putem să nu facem ceva. Asta mi-am dorit, să lucrez în spital, la patul bolnavului, specialitatea noastră de recuperare implică o activitate complexă, o muncă în echipă şi atunci consider că o asemenea activitate se poate desfăşura numai în spital. Noi ne adresăm persoanelor cu diverse dizabilităţi, marea majoritate a pacienţilor noştri sunt paralizaţi, nu se pot deplasa, sunt pacienţi care au suferit diverse traume, patologia post traumatică, ortopedică, care au suferit diverse intervenţii ortopedice, proteze de şold, de genunchi, şi pentru ca să îi recuperăm pe aceşti bolnavi, să-i reabilităm, avem nevoie de o aparatură cât mai performantă şi de un personal competent”, spune medicul. 

Aparatele aduse nu au existat până la momentul respectiv în dotarea secţiei şi, spune medicul, sunt esenţiale în recuperare. Este vorba despre un aparat de laserterapie, de joasă putere şi cu aplicaţii în recuperare şi în afecţiunile musculo-scheletale şi un aparat de magnetoterapie locală, a căror valoare ajunge la 50.000 de euro. 

„Am făcut eforturi deosebite să obţin aceşti bani de sponsorizare şi să achiziţionez aceste aparate, cei care au fost de acord au zis că fac pentru mine nu pentru spital, sunt cunoştinţe, prieteni, firme din Sibiu. Mi-am dorit să fac lucrul acesta aici, unde lucrez, unde îmi petrec mai mult de 10 ore, am pe lângă activitatea medicală şi cea didactică, trebuie să am o bază materială, să am ce să le arăt studenţilor, este un motiv în plus, ce să înţeleagă cu nişte lucruri vechi, depăşite moral”, mai spune medicul. 

Schimbarea României, prin puterea exemplului

Medicul admite că este un caz rar, că oamenii care gândesc asemenei ei sunt puţini „într-o lume a nepăsării şi a interesului personal”. Şi este convinsă că în schimbarea în bine a României este posibilă şi prin puterea unor exemple pozitive.  

„Schimbăm România greu, cred că ţine de fiecare dintre noi. Eu pot să mă refer la secţie, să spun cum am încercat să schimb oamenii mei. Femeia de serviciu mi s-a părut că nu face cum trebuie curăţenie sau că pacienţii nu au suficientă grijă de lucruri. Atunci când observăm că ceva nu este în regulă trebuie să îndreptăm. E vorba şi de conştiinţă, şi de nivel de educaţie, dar dacă vezi în jurul tău că ceilalţi se străduiesc poate că exemplele pozitive pot să schimbe şi concepţia altora”, spune medicul. 

Admite că a avut la un moment dat gânduri de plecare, însă a rămas şi nu-i pare rău, acum i-ar fi greu să plece şi să renunţe la tot ce a realizat. Însă nu-i condamnă deloc pe medicii tineri care aleg împlinirea profesională în afara României. 

„Nu sunt de condamnat absolut deloc medicii tineri care pleacă, din păcate şi fiica mea, care este medic lucrează de 2 ani în Germania. Iniţial m-am supărat că a luat această decizie, şi ea este tot medic de recuperare, e a treia generaţie, nu am influenţat-o absolut deloc, ea şi-a ales, am sperat că poate rămâne să o învăţ eu mai multe dar a preferat să-şi continue pregătirea acolo, a început rezidenţiatul un an şi jumătate în România dar a preferat să-şi continue acolo pregătirea şi mă bucur pentru că învaţă mult mai multe, lucrează în cu totul alte condiţii. Nu spune că rămâne şi m-aş bucura să se întoarcă şi să aplice aici ce a învăţat şi să ajute”, încheie medicul sibian.