Superpoliţistul care a rezolvat peste 1.000 de dosare cu autor necunoscut: „Nu mi-aş schimba cariera! Chiar sunt mândru că sunt poliţist“
0
Campania „România infractorilor necunoscuţi“ a ziarului „Adevărul“ continuă cu povestea lui Gabriel Şchiopu, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, unul dintre poliţiştii care au rezolvat cele mai multe dosare cu autor necunoscut.
Comisarul Gabriel Şchiopu are 42 de ani şi, din august 2016, este împuternicit la comanda Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei. A făcut Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Slatina, Facultatea de Drept de la Academia de Poliţie, apoi un master pe Relaţii Internaţionale, tot la Academie. A ştiut dintotdeauna că vrea să se facă poliţist. „Presupun că în general este un vis al oricărui tânăr, te inspiri prima dată din filme, din poveştile altora, e un lucru extraordinar să devii poliţist“, spune bărbatul, zâmbind.
A început la DIAS, vestiţii „mascaţi“ aşa cum îi cunoaşte toată lumea, în 2003 a promovat examenul de trecere în corpul ofiţerilor şi tot de-atunci este judiciarist. Trei ani, până în 2006, a fost ofiţer de poliţie judiciară la Secţia 18 Poliţie din Bucureşti, după care a venit la Serviciul Investigaţii Criminale. Înainte să fie împuternicit şef serviciu a fost, timp de un an, şef de birou.
Cele mai importante dosare
Comisarul Gabriel Şchiopu a rezolvat, de când a intrat în Poliţie, peste 1.000 de dosare clasificate iniţial cu autor necunoscut (AN). Ţine să sublinieze, ori de câte ori are ocazia, că niciodată n-a muncit singur, că este o extraordinară muncă de echipă. iar meritul e al tuturor. N-a uitat nici acum prima speţă de judiciarist – un dosar pe loviri şi alte violenţe, un boxer care lovise mai mulţi tineri pe stradă.
A ajuns între timp la dosare mult mai complexe, devenite, odată cu soluţionarea, adevărate mândrii profesionale pentru el şi colegii lui. Unul din cele mai răsunătoare a fost cel al unor furturi din locuinţe, în Bucureşti, cu un mod de operare unic în România. Peste 100.000 de euro a fost prejudiciul estimat în dosar, iar oamenii legii au muncit un an şi jumătate până când i-au prins pe făptaşi. „E vorba de doi autori de furturi din locuinţe care au săvârşit peste 50 de fapte, noi considerăm că în jur de 100 sau poate chiar mai multe, însă nu toată lumea depune plângere. Vizau apartamente situate la bloc, cu un sistem de închidere considerat foarte sigur de populaţie, care în general se foloseşte şi la încuietorile de seifuri. Operau cu predilecţie în zilele de vineri şi sâmbătă şi numai pe timp de noapte. E foarte dificil pe timp de noapte să identifici martori oculari. Luau în general sume de bani, bijuterii, obiecte de dimensiuni mici, dar cu valoare foarte mare“, povesteşte Gabriel Şchiopu.
Hoţii acţionau extrem de „discret“, fără urme, fără dezordine, cu uşa deschisă şi închisă apoi la plecare, şi de multe ori oamenii realizau abia după o săptămână sau două că din casă le lipsesc bijuterii sau sume de bani. În timpul ăsta, se intrase în locuinţă, în „câmpul infracţional“, existând astfel riscul distrugerii de probe. Într-un final, au reuşit să ajungă la unul dintre suspecţi, apoi la al doilea. „Având în vedere că mai fusese anchetat, cunoştea metodele folosite şi era foarte dificil să faci orice activitate investigativ-operativă cu privire la el. Era foarte atent la ceea ce făcea, iar în cazul în care i se părea că este urmărit îşi lua măsuri de siguranţă, nu mai săvârşea fapta, pleca din zonă. Era obişnuit să folosească un autoturism de provenienţă străină cu motor foarte puternic, iar în cazul în care era urmărit de organele de poliţie sau de alte structuri de suport să reuşească să fugă“, povesteşte comisarul Şchiopu. Dosarul a ajuns în instanţă şi ambii au primit între timp închisoare cu executare, unul dintre ei o condamnare de 10 ani, iar celălalt, de 1 an şi 8 luni.
Un alt dosar de răsunet, cu prejudiciu de peste 100.000 de euro, este cel al furturilor săvârşite în anul 2015 la societăţi comerciale şi bănci. „Au fost înregistrate foarte multe dosare, noi am probat 67 de dosare penale cu un număr de 289 de infracţiuni. Autorii acţionau la început pe raza judeţului Ilfov în special, iar în luna august 2015 au reuşit să sustragă un bancomat. În general vizau magazine din care luau bunuri pe care le puteau comercializa foarte uşor, gen ţigări, băuturi alcoolice, luau cât mai multe, acţionau într-un interval foarte scurt, în general cam 2 minute, spărgeau prin forţare uşa de intrare după care intrau, luau şi fugeau. Acţionau în general 4-5 oameni cu un autoturism de provenienţă străină cu motor foarte puternic, autoturisme pe care le schimbau foarte des, după o lovitură sau două, de multe ori chiar le casau. Întotdeauna au acţionat mascaţi, foloseau mănuşi pentru a îngreuna ancheta. La momentul respectiv a fost luat bancomatul şi au mai luat unul din Ilfov. Au mai avut lovituri în Braşov, Prahova, Dâmboviţa“, povesteşte Gabriel Şchiopu. 10 luni au muncit poliţiştii de la Investigaţii Criminale în dosar până să identifice autorii, în total aproximativ 20 de persoane, cu doi lideri de grup. Toţi sunt puşi sub acuzare, o parte din ei în stare de arest, iar dosarul este trimis în judecată.
Timpul „curge“ în favoarea infractorilor
Gabriel Şchiopu spune că şansele de a prinde autorul într-un dosar cu AN scad categoric pe măsură ce trece timpul. Dacă a trecut un an şi nu s-a găsit nimic, şansele să găseşti autorul scad, consideră el, cam la jumătate. „Cel mai important moment este imediat după comiterea faptei, când se efectuează cercetarea la faţa locului şi multe alte activităţi conexe, identificare de martori şi aşa mai departe. Acestea sunt foarte foarte importante. După un an, în medie scad cam cu 50 la sută, mă refer la dosarele în care, într-un an de zile, nu s-a găsit niciun fel de pistă, niciun fel de indiciu“, explică şeful de la Investigaţii Criminale.
Cât stă un judiciarist la serviciu? Comisarul Şchiopu râde când aude întrebarea, răspunde scurt, „cât este nevoie“, şi-apoi povesteşte cu mândrie despre oamenii lui care vin sâmbăta şi duminica la muncă atunci când este cazul, fără să le ceară nimeni asta. „Se fac foarte multe ore suplimentare la poliţia judiciară, din pasiune, sunt foarte dedicaţi, în general cel care nu iubeşte meseria asta de poliţist judiciarist nu rămâne în cadrul acestui serviciu, e o muncă de echipă, e foarte important să se ajute între ei“, spune comisarul Şchiopu.
Înapoi priveşte la fel, zâmbind, fără niciun regret şi cu convingerea că şi astăzi, la fel ca-n liceu, ar face aceeaşi alegere. „Chiar sunt mândru că sunt poliţist, îmi place foarte mult ceea ce fac şi nu mi-aş schimba cariera pentru nimic altceva şi nici domeniul de poliţie judiciară în care lucrez. Atât eu, cât şi ceilalţi colegi ai mei punem foarte multă pasiune în ceea ce facem, iar orele suplimentare lucrate chiar nu contează“, încheie Gabriel Şchiopu.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
