Născuţi asasini: ce se ascunde în mintea celor care comit crime şi jafuri în serie. Explicaţiile psihologilor pentru infractorii „din plăcere“
0
Campania „România infractorilor necunoscuţi“ continuă cu o analiză despre motivele pentru care unii oameni săvârşesc fapte condamnabile de semenii lor şi de societate. Psihologul clujean Gabriela Culda ne va explica unde se naşte violenţa, ce încalcă, de fapt, infractorii când nu respectă normele sociale şi ce rol au genetica, mediul şi educaţia
De ce unii oameni fură sau ucid? De ce încalcă, uneori, cu atâta nonşalanţă regulile pe care noi, ceilalţi, le urmăm? Împreună cu psihologul Gabriela Culda, doctorand UBB şi avocat, vom găsi răspunsuri la aceste întrebări încercând să aflăm motivele pentru care un om alege să le facă rău semenilor. Un nou material din campania „România infractorilor necunoscuţi“.
O viaţă-n patru: genetica, mediul, educaţia şi violenţa
Studiile psihologilor arată clar că violenţa sau agresivitatea este un comportament generat de gândurile şi emoţiile noastre.
„Agresivitatea poate fi generată de emoţii precum furia, anxietatea, gelozia etc. Sigur că oamenii diferă, unii fiind mai agresivi decât alţii. Explicaţiile pot veni fie din diferenţa lor temperamentală, genetică, de exemplu, predispoziţia spre a fi furios, fie la nivel de inhibiţie a emoţiei. Cu alte cuvinte, o persoană se poate manifesta mai agresiv decât alta pentru că temperamental este mai predispus spre emoţii ce pot genera comportament agresiv sau două persoane similare temperamental pot să difere la nivelul agresivităţii pentru că una îşi poate inhiba comportamentul agresiv şi cealaltă nu“, explică psihologul.
Cu alte cuvinte, un om foarte furios poate să-şi inhibe agresivitatea, iar altul să nu ştie cum sau nu găsească motive pentru care să nu fie violent. „Genetica predispune, mediul şi educaţia şlefuieşte comportamentul. (...) Infractorii, înainte de toate, sunt oameni şi funcţionează exact la fel ca noi“, subliniază Gabriela Culda.
Măria sa, Motivaţia
Specialiştii consideră că fiecare comportament este rezultatul unei analize - de cele mai multe ori, implicită – dintre costuri şi beneficii. „Cei ce comit o infracţiune fie au beneficii suficient de motivante, fie costul de a se abţine de la a săvârşi fapte penale este prea mare. Ei înţeleg că pedeapsa penală este de natură a spori aceste costuri şi de a reduce din beneficii - de exemplu, în cazul confiscării bunurilor provenite din infracţiuni“, afirmă Culda.
Când pedeapsa este incertă şi plasată undeva în viitor, ea are toate premisele să fie considerată de infractori un risc ignorabil şi asumabil de cei care au beneficii imediate şi sigure din comiterea unei infracţiuni. Asta o arată şi studiile despre asumarea riscului şi despre cum funcţionează mintea noastră în astfel de situaţii.
„Cei mai mulţi dintre oamenii care nu comit infracţiuni nu sunt cei care nu o fac de frica pedepsei, ci sunt aceia care ţin la valorile morale ce stau în spatele raţiunii normei sociale. Infracţiunile sunt încălcările cele mai grave ale normelor legale. Când decizi să înfăptuieşti o faptă penală nu încalci doar o lege cu care eşti sau nu de acord, care poate fi mai mult sau mai puţin „bună” ori temporară, ci încalci, în primul rând un principiu moral. Altfel spus, motivul pentru care respectăm norma este însuşirea principilor morale, ce stau în spatele ei, iar cei ce încalcă regula renunţă, practic, la valoarea morală“, este de părere psihologul.
Plecând de la această din urmă idee, infractorii pot fi împărţiţi în două categorii: prima - cei care nu şi-au însuşit niciodată un sistem moral de valori, cei „nu văd nimic greşit în a face rău cuiva“ (cei cărora valorile nu le corespund cu cele asumate de normele sociale), respectiv a doua - alţii care aleg să încalce regulile deoarece sunt mult mai motivaţi de nevoile primare – au, de exemplu, o gândire de genul: „ştiu că este foarte greşit să fur, dar nu văd nicio altă variantă şi sunt mort de foame“.
„Motivaţia în a respecta normele sociale rezidă în beneficiile pe care le primim de la societate - statut social, recunoaştere şi apreciere socială, oportunitatea de a-ţi desăvârşi potentialul etc - formându-se un schimb convenabil om-societate“, argumentează psihologul. Lucrurile se schimbă când individul se simte desconsiderat social, simte că nu are şansa de a-şi demonstra valoarea sau că simte o nedreptate socială ce-l dezavantajează. Şi mentorul sau modelul pe care îl are fiecare om joacă un rol important pentru că astfel se presupune că se dobândesc valorile morale.
Piramida nevoilor, cea a psihologului şi sociologului Maslow, arată că nevoia de statut social şi recunoaştere socială devin o prioritate abia după ce sunt satisfăcute primele trei niveluri, de hrană, siguranţă şi iubire/apartenenţă. „De aici rezultă că motivaţia pentru a respecta normele sociale implică două condiţii necesare: însuşirea sistemului moral şi social de valori şi satisfacerea nevoilor primare ce preced nevoia de statut şi recunoaştere socială. De aceea, un program eficient de reabilitare trebuie să-şi propună să formeze valori morale pentru condamnaţi şi să-i înveţe să-şi satisfacă nevoile primare fără să încalce norma socială“, explică Gabriela Culda.
În opinia sa, un program eficient de pedepsire şi reabilitare ar fi bine să-şi propună să scadă beneficiile produse de săvârşirea unei infracţiuni şi să crească costurile aferente.
Regula „totul se învaţă“
Psihologii consideră că şi comportamentul infracţional, cât şi cel moral, se învaţă. Gabriela Culda vorbeşte de o învăţare prin modelare, mai ales când se formează identitatea omului, de la mentorii aflaţi în jurul nostru, aleşi din rândul familiei, prietenilor, anturajului.
„Aşa se întâmplă că pentru unii dintre noi ajunge să fie un ideal cultura vastă, educaţia bună, muzica clasică şi arta, iar pentru alţii dintre noi ajunge să fie un idel «a face bani din nimic», «a fi şmecher», «a fi cel mai puternic fizic/nimeni nu mă poate bate», «a nu fi omul pentru care sunt făcute regulile». (...) Astfel, pentru a fi un model social trebuie să fii cel putin expus la un alt model social, la un mediu sănătos. Este irealist să ne aşteptăm de la un copil crescut între infractori să-şi dorească să devină profesor sau medic. Nu ştie cum ar putea deveni altceva decât ceea ce vede/cu ceea ce intră în contact. În termeni cognitivişti, unora le lipsesc cunoştintele procedurale pentru a fi un exemplu social“, explică psihologul.
Rezultatele unor studii psihologice demonstrează că multe dintre comportamentele infracţionale sunt consecinţa abuzurilor din copilărie, a lipsei de educaţie şi a reglării emoţionale deficitare.
Un alt aspect subliniat de psiholog e faptul că persoanele cu care intră în contact cel mai mult condamnaţii, exceptând familia şi cercul lor social, sunt mulţi politişti şi gardieni. ”Alte studii arată că multe dintre comportamentele gardienilor faţă de deţinuţi nu sunt un exemplu de urmat şi nu diferă cu mult ca principiu faţă de ceea ce infractorii ştiu deja. Am în minte şi experienţa personală în acest sens, din perioada în care desfăşuram studii în penitenciare. Nu o dată s-a întâmplat ca oamenii legii să-şi exprime autoritatea într-un mod nedrept şi disfuncţional doar pentru a-şi arăta puterea în faţa noastră şi nu o dată s-a întâmplat să aud nemulţumiri legate de faptul că un infractor are mai multe drepturi decât au ei, gardienii. Aceste nemulţumiri aveau ca şi consecinţă comportamente agresive şi pline de repulsie faţă de condamnaţi”, explică doctoranda UBB.
Însă, odată format modelul social, cel ce vrea să-l schimbe are nevoie de o pornire interioară în acest sens. „Omul este reticient la schimbare. Pentru noi toţi modificarea anumitor valori şi abaterea de la idealurilor formate demult, este un proces îndelungat“, încheie psihologul.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
