O şosea construită cu fonduri UE a ajuns un adevărat pericol pentru şoferi, la patru luni de la inaugurare
0Alunecările de teren şi căderile de bolovani de pe versanţi au transformat cel mai nou drum judeţean din Hunedoara, construit cu fonduri de la Uniunea Europeană, într-un adevărat pericol pentru şoferi.
Cel mai nou drum judeţean din Hunedoara (DJ 687D) a devenit o şosea de coşmar pentru şoferii care îl tranzitează, din cauza căderilor de stânci şi a alunecărilor de teren. În mai multe locuri, pe traseul celor 30 de kilometri ai şoselei inaugurate în luna noiembrie a anului trecut, care urma să lege judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, au căzut tone de bolovani şi pământ provenite de pe versanţi.
În zona satului Lunca Cernii de Jos, una dintre localităţile traversate de DJ 687D, un mal de pământ s-a prăvălit cu tot cu copaci şi a ocupat un sens de mers. „Au mai fost alunecări de teren în zonă, pe care le-am pus pe seama îngheţului şi dezgheţului solului şi a faptului că s-a săpat în versanţi pentru a lărgi drumul, iar solul nu s-a întărit încă. Nu a crescut vegetaţia peste locurile unde s-a săpat în munte. Au căzut şi bolovani, pe care drumarii i-au dat deoparte. Sperăm ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple”, a spus primarul comunei Lunca Cernii de Jos, Liviţuc Lupulescu.
Risc de căderi de pietre, nesemnalizat
Alunecările de teren pe tronsonul rutier au fost puse iniţial pe seama proiectării greşite a şoselei. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a declarat că firma care a proiectat şoseaua va trebui să dea explicaţii pentru pericolele care au apărut pe traseu, la doar trei luni de la recepţia lucrărilor. Drumul este în garanţie pentru 15 ani.
Ulterior, reprezentanţii CJ Hunedoara care se ocupă de adrministrarea şoselei au precizat că vina nu aparţine proiectantului. „Am fost la faţa locului împreună cu constructorii şi am stabilit că alunecările de teren au fost cauzate de instabilitatea solului din unele locuri. Cu timpul astfel de probleme vor dispărea, pentru că solul se va tasa”, a declarat Viorel Rotar, şeful Serviciului de administrare a drumurilor judeţene Hunedoara. Miercuri, drumarii au început operaţiunea de îndepărtare a bolovanilor desprinşi din stânci şi prăbuşiţi pe carosabil şi cea de curăţare a şoselei şi a şanţurilor de pe marginea acesteia, acoperite de pământul surpat. Viorel Rotar a mai adăugat că nu erau necesare măsuri de consolidare a versanţilor, în care s-a săpat.
O şosea care nu a mai fost continuată în Caraş-Severin
Drumul judeţean 687D are o poveste ciudată. A fost construit în ultimii trei ani cu fonduri de la Uniunea Europeană, pentru a scoate din izolare mai multe sate din judeţul Hunedoara: Topliţa, Lunca Cernei de Jos,
Lunca Cernei de Sus, Hăşdău, Dăbâca, locuri greu accesibile până în prezent, în special pe timp de iarnă. Şoseaua în care au fost investiţi peste 100 de milioane de lei se sfârşeşte într-o pădure, la limita judeţului Hunedoara cu Caraş-Severin. Deşi mai trebuiau să construiască 10 kilometri de şosea, autorităţile din judeţul vecin nu s-au arătat interesate de proiect, chiar dacă finanţările erau acoperite aproape în totalitate de UE. La inaugurarea drumului judeţean, în noiembrie 2013, a participat fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.
Vă recomandăm şi:
Şosea modernizată cu fonduri europene. Miniştrii Mariana Câmpeanu şi Ramona Mănescu invitaţi la inaugurare Un drum judeţean modernizat cu fonduri europene va fi inaugurat sâmbătă, între comuna Teliucu inferior, de la marginea Hunedoarei, şi Lunca Cernii, iar la eveniment au fost invitaţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
VIDEO Cum a ajuns şoseaua Hunedoara – Caraş Severin să se oprească în pădure Un drum construit pe fonduri de la Uniunea Europeană se opreşte într-o pădure, la ieşirea din judeţul Hunedoara spre Caraş-Severin. Deşi a fost considerat o investiţie strategică menită să îi scoată din izolare pe localnicii care trăiesc în satele de munte din cele două judeţe, în Caraş-Severin nimeni nu a fost interesat de el.
FOTO VIDEO Drum bun spre nicăieri: cea mai ciudată şosea a Hunedoarei se sfârşeşte în pădurile judeţului vecin Drumul judeţean construit pe fonduri europene pentru a lega Hunedoara de Caraş-Severin şi pentru a scoate astfel din izolare satele din Munţii Poiana Ruscăi îi duce pe călători în mijlocul unei păduri, la limita dintre judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin. Şoseaua a fost construită doar până la ieşirea din judeţul Hunedoara, în timp ce autorităţile din judeţul vecin nu au continuat proiectul.