Statul Texas a dat în judecată Facebook din cauza tehnologiei de recunoaştere facială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook FOTO SHUTTERSTOCK
Facebook FOTO SHUTTERSTOCK

Procuratura generală din Texas a dat în judecată Facebook, luni, acuzând că gigantul reţelelor sociale a încălcat protecţia vieţii private prin tehnologia de recunoaştere facială care a colectat datele biometrice a milioane de texani fără consimţământul acestora, transmite Reuters.

Procesul acuză Facebook că obţine fără consimţământ informaţii biometrice din fotografii şi videoclipuri încărcate de utilizatori, dezvăluie informaţiile altora şi nu le distruge într-un timp rezonabil.

”Acesta este încă un exemplu al practicilor de afaceri înşelătoare ale Big Tech şi trebuie să înceteze. Voi continua să lupt pentru confidenţialitatea şi securitatea texanilor”, a declarat procurorul general Ken Paxton într-un comunicat.

Publicaţia Wall Street Journal  a scris prima oară despre acest proces, citând o persoană familiarizată cu chestiunea şi spunând că statul cere sancţiuni civile de sute de miliarde de dolari.

 Întrebat despre proces, un purtător de cuvânt al Meta, compania care deţne Facebook, a spus: ”Aceste pretenţii sunt lipsite de fundament şi ne vom apăra cu putere”.

Compania a declarat într-o postare pe blog din noiembrie că închide un sistem de recunoaştere facială şi că va şterge informaţiile a peste un miliard de oameni. Aceasta a citat preocupări cu privire la utilizarea tehnologiei şi incertitudinea legată de regulile privind utilizarea acesteia.

De asemenea, Meta a fost de acord să plătească 650 de milioane de dolari în 2020 pentru a soluţiona un proces din statul Illinois referitor la preocupări similare.

Noul proces, care a fost intentat la o curte de stat din Marshall, Texas, spune că 20,5 milioane de texani au un cont pe Facebook.

”Amploarea abaterii Facebook este uluitoare. Facebook a colectat în mod repetat identificatorii biometrici ai texanilor, fără consimţământ, nu de sute, mii sau milioane de ori, ci de miliarde de ori”, se afirmă în plângere, potrivit plângerii.

Vă recomandăm şi: 

Facebook şi Instagram, măsuri împotriva comercianţilor de produse de lux falsificate sub mărcile Louis Vuitton, Gucci and Chanel

Imagini cu tunuri masive de artilerie ce pot lansa proiectile nucleare, surprinse la circa 16 kilometri de Harkov VIDEO

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite