Cel mai popular telefon cu Windows Phone este un Nokia, dar nu este nici pe departe un supergadget

Cel mai popular telefon cu Windows Phone este un Nokia, dar nu este nici pe departe un supergadget

Nokia Lumia 520 este cel mai popular dispozitiv cu WIndows Phone FOTO Reuters

Nokia şi-a îmbunătăţit strategia anul acesta, lansând mai multe dispozitive cu Windows Phone, care să acopere diverse segmente din piaţă. Cel mai popular telefon al finlandezilor nu este însă Nokia Lumia 920, cel mai bun terminal din acest moment, ci unul mult mai ieftin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit datelor publicate de firma de publicitate AdDuplex, care se ocupă de ecosistemul Windows Phone, Nokia Lumia 520 este cel mai popular dispozitiv al finlandezilor, profitând şi de preţul său mult mai mic decât terminalele de top.

AdDuplex arată că Nokia Lumia 520 deţine 13,3% din piaţa totală a telefoanelor cu Windows Phone. În primul trimestru al anului, ecosistemul Windows Phone a însemnat 7 milioane de unităţi vândute şi o cotă de piaţă de 3,2%, pe o piaţă duopolistică, dominată de Android şi iOS.

Dacă la început Nokia a lansat doar două modele cu Windows, ambele la preţuri destul de piperate, continuarea gamei a însemnat lărgirea opţiunilor pentru clienţi şi cei care vor să încerce un Windows Phone. Un telefon care în România ajunge la 700 de lei poate fi o opţiune pentru oricine doreşte să experimenteze fără să scoată din buzunar peste 2.000 de lei pe un sistem de operare pe care nu-l cunoaşte. Faptul că Lumia 520 a ajuns la 13,3% din piaţa de WP 8 arată că Nokia se pricepe să vândă telefoane mai ieftine.

Pe o piaţă mică, atunci când sunt analizate cifrele, Nokia domină ecosistemul Windows, cu 85% din dispozitive. HTC este pe locul secund cu 11,5%, iar restul producătorilor, cum ar fi Samsung sau Huawei, neînsemnând foarte mult.

De curând, Nokia şi-a extins gama prin Nokia Lumia 925, cel mai bun telefon cu Windows Phone 8 şi Nokia Lumia 1020, un terminal revoluţionar pentru pasionaţii fotografiei, cu un senzor de 41 de megapixeli. Odată cu acestea, Nokia a prezentat şi o strategie nouă: crearea unui mediu în care creatorii de aplicaţii să poată să le dezvolte cu ajutorul unor linii de ghidaj de la Nokia. Finlandezii arată că se implică în Windows Phone, fiind pariul lor pentru piaţa de smartphone-uri.

Pe aceeaşi temă:

Cât costă Nokia Lumia 1020? Preţul neoficial este aflat din Germania

„Cât costă Nokia Lumia 1020?“ a fost una dintre întrebările la care Stephen Elop, directorul Nokia, nu a răspuns în momentul prezentării telefonului. Nu a menţionat decât preţul în SUA, iar acela la abonament. Acum, câteva informaţii vin din Germania cu privire la preţ. Nu este deloc mic.

După lansarea Lumia 1020, directorul Nokia a spus de ce nu a ales Android: Samsung ar fi dominat, iar noi pierdeam

Nokia nu este în cea mai bună situaţie acum, dar directorul companiei spune că mai bine aşa decât cu Android. De ce? Pentru că Samsung ar fi devenit cel mai mare jucător, iar Nokia risca să ia prea puţin.
 
 
Nokia Lumia 1020, cel mai bun telefon Nokia cu cea mai bună cameră foto, a debutat în New York. Spre finalul lunii iulie ajunge pe piaţa din SUA, iar apoi îşi prezintă superzoom-ul în toată lumea. Şi vine cu funcţii noi în ceea ce priveşte fotografia.
 
 
Nokia nu uită de cei care doresc un telefon ieftin şi prin care să poată accesa internetul fără probleme. Firma finlandeză a anunţat astăzi lansarea Nokia 207, Nokia 208 şi 208 Dual SIM, feature phone-uri care au conexiune 3G.
 
 
Huawei este ultimul producător care să vină drept susţinător pentru Windows Phone 8. Şi cum nu se face să vină doar cu vorbe, a adus Ascend W1, un telefon cu dotări medii, dar deloc de ignorat de către cei care preferă această platformă. Este, însă, o alternativă viabilă acest Huawei Ascend W1 la mai cunoscutele modele Lumia de la Nokia? Rămâne de aflat în acest review.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările