Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
Laura Codruța Kövesi, al cărei mandat de șapte ani la conducerea Parchetului European se încheie vineri, avertizează că independența și credibilitatea instituției riscă să fie afectate de finanțarea insuficientă, întârzierile administrative și presiunile politice. Într-un interviu acordat publicației Politico, Kövesi a descris dificultățile întâmpinate în relația cu instituțiile Uniunii Europene și cu unele guverne naționale.

„Sunt îngrijorată că Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”, a declarat Kövesi pentru Politico, subliniind că principala provocare pentru succesorul său va fi menținerea independenței instituției.
Ea a afirmat că există trei riscuri majore: alocarea unor fonduri insuficiente, întârzierea deciziilor necesare și complicarea procedurilor administrative.
Potrivit șefei Parchetului European, instituția ar trebui să aibă 230 de procurori europeni delegați, însă bugetul permite finanțarea a doar 180. Kövesi a criticat și resursele limitate pentru serviciile de securitate, precum și întârzierile în revizuirea regulamentului de funcționare al instituției. Ea a avertizat că aceste probleme pot afecta capacitatea procurorilor de a investiga fraudele care prejudiciază bugetul Uniunii Europene și bugetele naționale.
Acuzații de presiuni și blocaje în anchete
Kövesi a vorbit și despre dificultățile întâmpinate în Grecia și Polonia. În cazul Greciei, ea a descris drept o tentativă de intimidare situația legată de reînnoirea mandatelor procurorilor europeni delegați. În Polonia, a atras atenția asupra deficitului de personal, afirmând că, deși fusese convenită necesitatea a 24 de procurori, instituția dispunea de numai 15.
Procurorul-șef european a susținut că anchetele pot fi afectate și de conflictele de competență cu autoritățile judiciare naționale. Ea a descris situații în care, după deschiderea unei anchete de către Parchetul European, era inițiat un dosar cu același obiect la nivel național, iar procurorul general decidea că instituția europeană nu are competența de a continua investigația.
Kövesi a respins acuzațiile potrivit cărora anchetele ar fi influențate de interese politice sau de calendarele electorale. Referindu-se la scandalul subvențiilor agricole din Grecia, cunoscut drept cazul OPEKEPE, ea a afirmat că mai multe acte de inculpare au fost finalizate, iar dosarele au ajuns în instanță. Potrivit acesteia, anchetele urmăresc să stabilească dacă fondurile europene au fost folosite în mod fraudulos, nu să influențeze rezultatele alegerilor.
„Nu îți pierzi suveranitatea” prin cooperarea cu Parchetul European
În interviu, Kövesi a răspuns și criticilor care susțin că participarea la Parchetul European ar limita suveranitatea națională. Ea a argumentat că infracționalitatea organizată operează dincolo de granițele statelor și profită de lipsa unei coordonări eficiente între autoritățile naționale.
„Nu cred că îți pierzi suveranitatea. Dimpotrivă, obții mai multă protecție și mai multă siguranță pentru cetățeni. Este mai bine să îi lăsăm pe infractori să opereze liber, profitând de fragmentarea dintre state și de faptul că nimeni nu are o imagine de ansamblu asupra modului în care acționează pe întregul teritoriu al Uniunii Europene?”, a afirmat aceasta.
Kövesi a adăugat că retragerea unui stat din Parchetul European este „aproape imposibilă”, în contextul discuțiilor din Grecia privind colaborarea cu instituția.
La bilanțul celor șapte ani de mandat, șefa Parchetului European a susținut că activitatea instituției a contribuit la creșterea numărului de infracțiuni depistate în majoritatea statelor membre și la o mai bună protejare a bugetului UE. Ea a descris perioada drept cea mai dificilă etapă profesională din viața sa și a afirmat că, dacă ar putea lua totul de la capăt, ar proceda la fel.




















































