VIDEO Următoarea generaţie de Google Assistant, de 10 ori mai rapidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via Android Authority
FOTO via Android Authority

În cadrul evenimentului Google I/O, compania americană a anunţat o nouă versiune a asistentului său digital, care va fi de 10 ori mai rapidă decât cea actuală şi va fi disponibilă întâi pe telefoanele Pixel.

Într-un demo ţinut pe scena evenimentului care a avut loc în California, oficiali ai Google au arătat cum noua generaţie de Google Assistant poate fi folosită nu doar pentru a realiza căutări simple pe motorul lor sau pentru a seta alarme, dar şi pentru operarea telefonului – scrierea unui mesaj text către un amic, căutarea unei fotografii pe care să o ataşezi şi trimiterea ulterioară a mesajului, pot fi realizate doar cu ajutorul vocii.

Google spune că noua versiune a asistentului digital va fi capabilă să proceseze cererile utilizatorului de până la 10 ori mai repede decât cea actuală, datorită unei soluţii găsite de companie, prin care modelele de AI folosite pentru ascultarea şi interpretarea vorbelor au fost reduse, astfel încât acestea vor putea rula direct pe telefon, fără a mai trimite date altor servere pentru a fi procesate. 

”Această nouă generaţie a asistentului digital îţi va permite să controlezi telefonul cu ajutorul vocii, să faci multi-tasking cu diferite aplicaţii şi va funcţiona chiar şi offline” a spus Scott Huffman, reprezentantul Google, în prezentarea sa, citat de The Verge. 

Din nefericire însă, nu avem o dată exactă a acestui update pentru Google Assistant. Compania americană a anunţat că acesta va fi lansat întâi pe telefoanele Pixel, cel mai probabil chiar în acest an. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite