În septembrie, Huawei a lansat două dispozitive complet diferite, deşi fac parte din aceeaşi gamă de device-uri: smartwatch-uri. Despre primul dintre acestea am vorbit deja, fiind Huawei Watch GT2 Pro, un ceas destinat celor care vor ce are mai bun Huawei pe segmentul de smarwatch-uri, atât din punct de vedere software, cât şi hardware, combinat cu un aspect premium.

Acum a venit timpul să examinăm şi Huawei Watch Fit, un smartwatch care se prezintă cu un aspect complet diferit faţă de ce am văzut până acum de la Huawei. Remarci imediat ecranul dreptunghiular, lucru care te duce cu gândul la o brăţară de fitness, cu excepţia faptului că este mult mai larg decât orice ai vedea pe produsele din această gamă.

Experienţa de unboxing este destul de simplă. Cutia ceasului conţine două lucruri: ceasul în sine şi încărcătorul (mai găseşti şi nişte maculatură, dar ştim foarte bine că aceea e cantitate neglijabilă şi nimeni nu o citeşte). Acesta din urmă constă practic în doi pini magnetici care se lipesc de partea superioară a ceasului.

Ecran superb, vizibil în lumina soarelui

Revenim la ecran, care arată foarte bine: un display de 1,64 de inci, AMOLED, acoperit de sticlă şi cu un cadru din plastic - grijă la acesta din urmă, pentru că se poate zgâria destul de uşor. Are 5 niveluri de intensitate a luminozităţii, cel mai mare fiind perfect pentru utilizarea în lumina soarelui, însă îl poţi lăsa şi pe Auto, caz în care ceasul va adapta singur luminozitatea în funcţie de mediul în care se află.

Setup-ul se face destul de uşor, prin aplicaţia Huawei Health. Vei avea de făcut un update la început, deci întregul proces de setare a ceasului durează cam 5-10 minute.

Bineînţeles, ceasul poate face lucrurile pe care le regăsim în ziua de azi pe majoritatea smartwatch-urilor: îţi monitorizează ritmul cardiac cu tenhologia proprietară Huawei TruSeen 4.0, şi îţi poate trimite alerte în cazul în care apar modificări „anormale” ale acestuia şi poate monitoriza şi saturaţia oxigenului în sânge, un alt indice care ar putea preveni anumite probleme de sănătate. Pentru doamne, ceasul poate şi să ţină evidenţa ciclului menstrual şi să estimeze momentul ovulaţiei.

Nu lipseşte nici monitorizarea somnului, prin tehnologia Huawei TruSleep 2.0. Ceasul evaluează calitatea somnului pe care l-ai avut, oferindu-ţi un punctaj de la 0 la 100 şi sfaturi care te pot ajuta să dormi mai bine, adunate direct de la oameni de ştiinţă. În categoria de wellness se încadrează şi funcţia TruRelax, care îţi monitorizează nivelul de stres, şi pe care Huawei a introdus-o odată cu Huawei Watch GT2. La fel ca în cazul sfaturilor pentru un somn mai bun, în aplicaţie vei găsi diverse sugestii pentru a te relaxa, precum exerciţii de respiraţie, pe care le poţi face cu ajutorul ceasului.

GPS integrat pentru a nu-ţi mai lua telefonul cu tine la alergat

Să vorbim însă şi de principalul aspect al unui smartwatch de fitness şi motivul pentru care mulţi aleg un astfel de device: monitorizarea exerciţiilor fizice. Aici apare şi principalul avantaj al lui Huawei Watch Fit, deoarece are şi GPS, astfel că îţi poţi urmări traseul în timpul alergării. Nu numai atât, dar ceasul îţi oferă în timp real şi diferite detalii despre antrenamentul pe care îl faci şi după terminarea sa, vei găsi o mulţime de date în aplicaţie.

Şi apropo de antrenament, ceasul recunoaşte o mulţime de workout-uri diferite şi activităţi fizice. Şi când spun o mulţime chiar aşa este, pentru că vorbim de 96 de activităţi diferite, de la yoga, la simplul alergat, la power walking, înot, ciclism şi cam orice altă activitate fizică îţi trece prin minte. Este un ceas complet din acest punct de vedere, oferindu-ţi o varietate de opţiuni şi date precise pentru fiecare dintre ele.

O altă funcţie utilă este cea a animaţiilor pentru exerciţii fizice, care este disponibilă printr-un update OTA (Over The Air). Practic, ceasul îţi arată 12 tipuri de exerciţii fizice rapide animate pe care le poţi face rapid, pentru a rămâne în formă sau în pauzele de la muncă. Tot o animaţie te îndeamnă şi să te ridici de pe scaun dacă ceasul simte că nu ai mai mişcat de ceva timp dintr-un loc, încurajându-te să te plimbi puţin.

Evident, nu lipsesc funcţiile precum controlarea muzicii de pe ceas, verificarea notificărilor şi mesajelor primite sau char controlarea camerei de la distanţă. De asemenea, ceasul este rezistent la apă la o presiune de până la 5 atmosfere.

Autonomie de 10 zile

Autonomia este, bineînţeles, un nou punct forte, pentru că vorbim aici de un device Huawei, iar chinezii ştiu să îşi optimizeze foarte bine produsele în acest aspect. Huawei Watch Fit are o autonomie de 10 zile, conform producătorului. Eu l-am primit în urmă cu aproape o săptămână, încărcându-l o singură dată, după ce l-am scos din cutie (fiind aproape de 50%) astfel că aş spune că este destul de corectă această apreciere. La momentul scrierii review-ului, ceasul încă se menţine bine, la 27%.

În fine, ultimul aspect pe care vreau să îl tratez aici ţine mai mult de estetică. Huawei Watch Fit este probabil ceasul cu cele mai multe feţe de ceas pe care l-am întâlnit, dar şi cu cele mai frumoase. Ai atât de multe variante diferite în aplicaţie încât îţi poţi pierde lejer vreo 15-20 de minute numai pentur a te hotărî la una singură. Sunt colorate, sobre, minimaliste, pline de detalii, indiferent ce faţă de ceas ai prefera, cu siguranţă o să găseşti una în aplicaţie. Chiar şi cea default este foarte interesantă, deoarece poţi schimba culorile pe care le are cu o simplă apăsare pe ecran.

Huawei Watch Fit este disponibil în trei variante de culoare: negru, verde şi roz, fiind, pentru 499 de lei, una dintre cele mai ieftine şi mai bune opţiuni disponibile momentan în piaţa de smartwatch-uri. Are un design simplu, plăcut, care poate fi personalizat cu uşurinţă cu ajutorul multitudinii de feţe de ceas din aplicaţie, funcţionează excelent în ceea ce priveşte monitorizarea exerciţiilor şi are o autonomie excelentă.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea