Amazon pregăteşte rivalul absolut pentru Google Nexus 7: Kindle Fire HD 2

Amazon pregăteşte rivalul absolut pentru Google Nexus 7: Kindle Fire HD 2

Kindle Fire HD 7 a fost continuarea primei generaţii a tabletei FOTO Adevărul/Răzvan Băltăreţu

Amazon a reuşit să intre pe piaţa tabletelor cu ajutorul gadgetului Kindle Fire, care nu s-a luptat direct cu iPad-ul, ci a încercat prima abordare mai umană: preţ modest, performanţe bune şi o ofertă de aplicaţii şi magazin virtual foarte bună. Viitorul model al Kindle va avea caracteristici mai bune.

Ştiri pe aceeaşi temă

În contextul în care Google a lansat noul Nexus 7, piaţa tabletelor performante şi ieftine este foarte competitivă în acest moment. Pentru o scurtă perioadă, Amazon deţinea poziţia secundă în domeniul tabletelor, dar acest lucru s-a schimbat.

Potrivit bgr.com, Amazon va aduce pe piaţă trei tablete noi în următoarele luni. Prima tabletă va fi un înlocuitor al Kindle Fire, iar celelalte două vor înlocui modelele Kindle Fire HD.

Noua Kindle Fire HD de 7 inci va avea o rezoluţie 1920x1200 de pixeli şi un design schimbat. De asemenea, va avea un procesor Qualcomm Snapdragon 800, cu patru nuclee. BGR scrie că prototipul tabletei este tactat la 2 Ghz. Pentru a se menţine competitivi, Amazon va aduce 2 GB de RAM, o cameră frontală şi 3G. Vor exista variante de 16, 32 şi 64 de GB ce vor rula Android 4.2.2. Jelly Bean, cu modificările aduse de către Amazon, prezente şi pe modelele actuale.

Modelul Kindle Fire HD de 8,9 inci va avea o rezoluţie 2560x1600 de pixeli, acelaşi procesor quad core de la Qualcomm, cameră frontală, 2 GB RAM şi o cameră principală de 8 megapixeli. Modelul de 7 inci nu va avea o cameră principală, aşa cum s-a întâmplat şi înainte.

Potrivit surselor citate, Amazon va prezenta tabletele în septembrie, dar momentan nu au stabilit un preţ, deşi firma-mamă va încerca să menţină nivelul competitiv.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările