VIDEO Cea mai neobişnuită cerere în căsătorie. Surpriza de care a avut parte o tânără în timpul unui film
0
Un tânăr din Zalău a vrut să îşi surprindă iubita cu o cerere în căsătorie originală. Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, a apelat inclusiv la organizatorii unui cinema drive-in.
Alina, viitoarea mireasă, a venit duminică, 12 iulie, împreună cu prietenul său, Ovidiu, la cinematograful amenajat în parcarea mall-ului din Zalău, pentru a viziona filmul "A star is born" ("S-a născut o stea", cu Bradley Cooper şi Lady Gaga). La un moment dat, proiecţia s-a oprit brusc, dând impresia unei defecţiuni tehnice. "Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. Acesta este un spot sentimental!", a fost mesajul afişat pe ecranul imens şi care a precedat ceea ce avea să fie o neaşteptată surpriză pregătită de Ovidiu iubitei lui.
Pe ecran a început să ruleze un scurt video, în care zălăuanul îi declară iubirea şi o cere în căsătorie.
Copleşită de emoţii şi cu ochii plini de lacrimi, tânăra a spus "Da", în aplauzele celorlalţi spectatori şi în sunetele claxoanelor din parcare.
VIDEO Facebook.com/Chiba Ovidiu