Vedeta travesty Cecille del Sol, alias părintele rasofor Andrei, a fost arestat în Grecia. El fugise acolo cu banii de pictură ai unei mănăstiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călugărul devenise casierul mănăstirii FOTO Mănăstirea Bobota
Călugărul devenise casierul mănăstirii FOTO Mănăstirea Bobota

Părintele rasofor Andrei, pe numele său real Sorin Matei Filip, cunoscut în trecut şi ca vedeta travesty Cecille del Sol, a fost prins şi arestat în Grecia, după aproape trei ani de când fugise cu banii de pictură ai Mănăstirii Bobota, din judeţul Sălaj.

Călugărul, care câştigase încrederea stareţului până într-atât încât i s-a dat pe mână casieria mănăstirii, a fugit de la aşezământul monahal din Bobota în aprilie 2013, luând cu el toţi banii donaţi de credincioşi pentru pictura mănăstirii - aproximativ 20.000 de lei şi 1.200 de euro, plus un aparat foto, evaluat la 2.500 de lei. S-a făcut imediat nevăzut, iar poliţiştii l-au căutat degeaba atât în oraşul său natal, Baia Mare, cât şi în alte locuri la care sau gândit că acesta s-ar putea ascunde. Cercetarea şi judecarea lui Sorin Matei Filip s-au făcut în lipsă, iar în iunie 2014 el a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru delapidare, sentinţă rămasă definitivă prin neapelare. Pe numele lui, Judecătoria Şimleu Silvaniei a emis în 6 august 2014 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, iar pentru că în continuare nu era de găsit, în data de 8 august 2014 a fost dat în urmărire naţională, iar în 9 septembrie 2014 în urmărire internaţională.

Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu lucrători din cadrul Biroului Sirene, bărbatul a fost prins şi arestat în Grecia, la data de 20 noiembrie 2015, iar pe 6 ianuarie 2016 a fost predat în România şi încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Muntele Athos, presupusa destinaţie a fugarului

Reamintim că Sorin Matei Filip ajunsese la Mănăstirea Bobota (pe atunci schit) în 2011 şi pentru că a reuşit să câştige încrederea călugărilor de acolo a fost desemnat de părintele stareţ să se ocupe de finanţele mănăstirii, astfel că avea acces la toţi banii donaţi de credincioşi pentru lucrările de finisare a aşezământului. Din cercetările făcute de poliţişti, rezultă că acesta a reuşit să plece cu 20.000 de lei, 1.200 de euro şi cu un aparat foto evaluat la 2.500 de lei. Oamenii din sat auziseră imediat după incident că destinaţia călugărului ar fi fost mănăstirile de pe Muntele Athos.

Călugărul, care a primit la Bobota numele monahal de părintele Andrei, are un trecut destul de controversat. El era cunoscut, înainte de 2010, ca homosexual travestit, cu nume de scenă Cecille del Sol, membru al trupei de travesty Toxice. În 2010, fostul travestit a fost descoperit de jurnaliştii Adevărul la Mănăstirea Nicula din Cluj. La presiunea stareţului, el a părăsit, apoi, aşezământul monahal şi nu s-a mai ştiut nimic de el până la incidentul de la Bobota.    

Vă mai recomandăm:

Decizie în dosarul caracatiţei corupţiei din Sălaj. Sunt vizaţi judecători, poliţişti, inspectori şi oameni de afaceri cunoscuţi

Verdict în cazul brânzei contaminate, incriminată în cazul îmbolnăvirilor din Argeş. DSVSA Sălaj disculpă firma producătoare

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite