Urne speciale în fiecare secţii de votare. Vezi cum se pot solicita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urnele mobile vor ajunge şi la pacienţii din spitale şi la rezidenţii căminelor de bătrâni
Urnele mobile vor ajunge şi la pacienţii din spitale şi la rezidenţii căminelor de bătrâni

În fiecare dintre cele 29 de secţii de votare din judeţ va exista câte o urnă specială, cu care membrii biroului electoral al secţiei se vor putea deplasa, la cerere, la alegătorii imobilizaţi la pat sau care, din motive de sănătate, nu pot ajunge la secţie.

Persoanele internate în spitale ori în instituţii de ocrotire socială au trebuit să îşi exprime până sâmbătă dorinţa de a vota la acest referendum. Aseară, până la ora 20.00, preşedinţii secţiilor de votare au primit cereri din partea conducerilor acestor instituţii pentru aprobarea unei urne, urmând ca în cursul acestei zile, dacă există astfel de cereri, membrii birourilor electorale din cele mai apropiate secţii să se deplaseze cu urnele la bolnavi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Oana Ciobanu, acolo unde numărul celor care îşi exprimă dorinţa de a vota este mai mare de 300, directorul poate dispune defalcarea listei pe mai multe secţii de votare din zonă.


În cazul persoanelor imobilizate la domiciliu, cererea se face individual, astăzi, în ziua votului.

DESFĂŞURARE REFERENDUM 2012

Ultimele ştiri de la procesul de votare - puteţi afla în timp real toate aceste informaţii, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale din adevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE REFERENDUM 2012

La ora 23.00 adevarul.ro îţi prezintă rezultatele exit poll-urilor privind scrutinul de demitere al lui Traian Băsescu.

Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele referendumului 2012 în fiecare oraş. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre referendum, ziua votului şi rezultate referendum 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos.

Harta interactiva a Romaniei, pe adevarul.ro

Iată mai jos lista:

Rezultate Referendum 2012 Alba Iulia şi judeţul Alba: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Arad: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Piteşti şi judeţul Argeş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Bacău: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Oradea şi judeţul Bihor: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Bistriţa şi judeţul Bistriţa-Năsăud: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Botoşani: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Braşov: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Brăila: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 BUCUREŞTI şi Ilfov: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Buzău: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Reşiţa, Caransebeş şi judeţul Caraş-Severin: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Călăraşi: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Cluj-Napoca şi judeţul Cluj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Constanţa: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Craiova şi judeţul Dolj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Galaţi: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Giurgiu: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgu-Jiu şi judeţul Gorj: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Deva şi Hunedoara: detalii AICI

Rezultate Referendum  2012 Iaşi: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Piatra Neamţ şi judeţul Neamţ: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Slatina şi judeţul Olt: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Baia Mare şi judeţul Maramureş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Mehedinţi şi Drobeta Turnu Severin: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgu-Mureş şi judeţul Mureş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Ploiesti şi judeţul Prahova: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Zalău şi judeţul Sălaj: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Satu Mare: detalii AICI!

Rezultate Referendum 2012 Sibiu: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Suceava: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Slobozia şi judeţul Ialomiţa: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Alexandria şi judeţul Teleorman: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Timişoara, Lugoj şi judeţul Timiş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Tulcea: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Vaslui: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Râmnicu Vâlcea şi judeţul Vâlcea: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012 Focşani şi judeţul Vrancea: detalii AICI

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite