Un licean a salvat viaţa unui profesor care a avut o criză în timpul orelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Câmpan este elev în clasa a X-a FOTO Arhivă personală
Alex Câmpan este elev în clasa a X-a FOTO Arhivă personală

Elevul din clasa a X-a a sărit în ajutorul cadrului didactic pentru a-i acorda primul ajutor până la sosirea echipajului Ambulanţei.

Alex Câmpan, un elev de clasa a X-a de la Colegiul Naţional "Simion Bărnuţiu" Şimleu Silvaniei, a salvat viaţa unui profesor care făcuse o criză convulsivă joi, 25 ianuarie, în timpul orelor de curs. Deşi nu a urmat niciodată vreun curs de prim-ajutor, liceanul a intervenit prompt şi, fără a-şi pierde cumpătul, l-a ajutat pe cadrul didactic prăbuşit pe podea.

"S-a întâmplat pe ora 13.30. Profesorul avea oră cu două eleve; eu eram în timpul orei de română şi m-am cerut până la baie. După ce am ieşit, cele două fete au venit speriate la mine spunându-mi că profesorul căzuse şi era incoştient. Am fugit repede în clasă, să îi spun profesoarei să sune la ambulanţă. În timp ce telefona, m-am întors în sale în care cadrul didactic era inconştient. Primul lucru a fost să-i verific pulsul; din fericire, avea. După aproximativ 5 minute, a început să respire greu şi să scoată spume. L-am ridicat repede în picioare, apoi l-am pus într-o parte, ca să nu-şi înghită limba", povesteşte Alex.

El spune că a acţionat din reflex, mânat de gândul de face tot ce îi stă în putinţă pentru a ajuta. "Nu mă gândeam că am să-mi păstrez calmul într-o situaţie ca asta, dar se pare că am reacţionat cum a trebuit. Sincer să fiu, mi-au venit toate din reflex. În şcoala generală ne-a arătat profesoara de biologie tehnici de prim-ajutor, dar doar o singură dată", mai spune adolescentul.
Echipajul medical de pe ambulanţă sosit la faţa locului l-au felicitat pe Alex pentru modul în care a acţionat, spunându-i că situaţia s-ar fi putut agrava dacă pacientul nu primea ajutor la timp. Profesorul a fost transportat la spital.

Mai puteţi citi:

Erou în timpul liber. Un pompier a salvat viaţa unui bărbat aflat în stop cardiorespirator

Povestea teologului care s-a convertit în paramedic: „Dacă aş ţine doar pentru mine talentul, aş da dovadă de egoism“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite