Tania Lazăr face din coafură o artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tania Lazăr
Tania Lazăr

Deşi şi-a deschis salonul de puţină vreme, Tania a reuşit să se impună în rândul stiliştilor din Zalău prin frizurile originale şi nonconformiste pe care le face. Tânăra s-a „şcolit“ în domeniu la Londra.

Dacă vrei o împletitură deosebită sau o coafură mai ieşită din comun pentru o ocazie specială, te duci la Tania. Ştie asta orice femeie din Zalău, în special tinerele domnişoare, cele pentru care nonconformismul este un fel de a fi sau un stil de viaţă.

„Îmi place să experimentez, să încerc lucruri noi în aranjarea părului”, mărturiseşte ea, povestind că cea mai trăznită coafură pe care a făcut-o a fost una în care a împletit mai multe mingi de ping-pong în părul unei cliente. Coafurile extravagante sunt tocmai elementul care o diferenţiază de celelalte coafeze din oraş.

„Ştiu, însă, să le recomand astfel de coafuri celor care îndrăznesc să le poarte, dar pot să fac unele naturale, clientelor mai puţin îndrăzneţe”, explică Tania. Tânăra mai spune că elevele de liceu sunt cele mai curajoase şi mai nonconformiste din clientele sale şi că acestea apelează la ea ori de câte ori au câte o petrecere sau un eveniment deosebit.

Absolventă de Asistenţă Socială

Chiar dacă îi place foarte mult ceea ce face, Tania Lazăr spune că nu şi-a dorit dintotdeauna această meserie. „Eram studentă la Cluj, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, şi pentru că aveam destul de mult timp liber, m-am decis să fac un curs. Iniţial, am vrut să fac un curs de masaj, dar ulterior m-am gândit să fac unul de coafură, ca să pot să mă aranjez singură acasă”, povesteşte ea. I-a plăcut aproape instantaneu arta aranjării părului şi s-a dovedit imediat a fi şi talentată, motiv pentru care a fost trimisă la un seminariu la Londra, oraşul de unde se dă tonul în hairstyling.

După Londra, Tania a căpătat experienţă lucrând într-un salon din Italia după care a revenit în ţară şi şi-a deschis propriul salon. „Am avut noroc că am reuşit să deschid salonul înainte de criză. Dacă nu deschideam atunci, mai târziu nu mai reuşeam, pentru că trebuie investit enorm, iar cheltuielile se amortizează foarte greu”, spune ea.

A coafat-o pe Iuliana Tudor

Tania nu se ocupă numai de părul fetelor şi femeilor din Zalău. Printre clientele sale s-a numărat şi cunoscuta vedetă TV Iuliana Tudor, care i-a fost recomandată de o altă clientă. Despre Iuliana spune că i-a lăsat impresia unei persoane foarte „naturală şi de drăguţă”, care i-a mărturisit că pentru fiecare ţinută pe care o îmbracă la televizor, are stabilită de către stilişti o coafură diferită.

Ce-i place

Pe lângă coafat, despre care afirmă că este cel mai important lucru din viaţa ei, Tania spune că îi place să gătească, în special mâncare făcută la cuptor, şi să cânte, acompaniată la chitară de iubitul ei. O pasionează şi designul interior. Iar pe viitor se gândeşte ca din această pasiune să facă o profesie, complementar celei actuale.

Ce nu-i place

„Nu-mi place că lumea e pesimistă şi supărată, în general. Şi legat de asta, nu-mi place că nu ştim să ne bucurăm de lucrurile mărunte, care contează chiar foarte mult, şi care ne-ar putea face viaţa mai frumoasă, dacă am şti să le preţuim”, crede Tania.

Întrebări şi răspunsuri

Ce se poartă în acest sezon în materie de coafuri?

În principiu, se poartă orice, cu condiţia să te avantajeze. Totuşi, în tendinţe sunt buclele şi împletiturile, iar ca şi culoare, arămiul.

Cât de preocupate sunt femeile din Zalău de părul lor?

Din păcate, femeile din oraşul nostru se îngrijesc tot mai puţin. Şi am constatat că ajung să dea importanţă felului în care arată, părului în special, abia când ajung la o dezamăgire, la divorţ, spre exemplu.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite