Sentinţă definitivă: poliţist condamnat cu suspendare după ce a condus un BMW neînmatriculat şi cu număr fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul de poliţie rutieră obişnuia să se plimbe nestingherit pe principala arteră a oraşului, în timp ce conducea un BMW neînmatriculat şi cu numele false.

Horaţiu Andrei Duca, tânărul agent de poliţie de la Biroul Rutier Zalău, trimis în judecată pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, şi-a aflat pedeapsa definitivă. Curtea de Apel Cluj, unde tânărul a făcut apel, l-a găsit vinovat de săvârşirea celor două infracţiuni şi a decis să aducă unele modificări pedeapsei ce i-a fost acordată în primă instanţă.

Astfel, magistraţii clujeni l-au condamnat la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de doi ani şi jumătate, faţă de cei doi ani stabiliţi de Tribunalul Sălaj. Pe durata termenului de supraveghere, poliţistul va trebui să se prezinte la serviciul de probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, dar şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În plus, instanţa superioră a decis ca tânărul să presteze o muncă muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 90 zile la Spitalul judeţean de Urgenţă Zalău sau la Parohia Ortodoxă Zalău, faţă de cele doar 40 de zile stabilite de judecătorii sălăjeni.

Reamintim că Horaţiu Duca a fost trimis în judecată în luna octombrie a anului trecut, fiind acuzat că în perioada 23-29 septembrie 2016, "în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a condus pe drumurile publice un autoturism marca BMW neînmatriculat, pe care a montat în prealabil plăcuţele cu numărul de înmatriculare CJ-09-KGA". Numărul respectiv era atribuit în mod legal, la momentul comiterii faptelor, unui autoturism marca Opel Frontera, susţin procurorii.

Tupeul poliţistului a mers atât de departe încât omul legii s-a plimbat cu maşina cu numere false chiar şi pe principala arteră din municipiu. În total, inculpatul cu uniformă a comis şapte acte materiale, corespunzătoare fiecărei zile din intervalul menţionat.

Imediat după comunicarea soluţiei, Duca a demisionat din IPJ Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Trei oameni în uniformă, trimişi în judecată. Printre ei, o poliţistă care, beată fiind, a intrat cu maşina într-un cap de pod

Scandalurile care au zguduit IPJ-ul. Poliţia sălăjeană a fost decapitată în 2003, pentru că şefii foloseau arestaţii la muncă în interes propriu

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite