Sălăjenii, informaţi despre sistemul de management al deşeurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Iuga este manager de proiect FOTO Olimpia Man
Ioana Iuga este manager de proiect FOTO Olimpia Man

În Sălaj a început astăzi prima etapă din acest an a campaniei de conştientizare publică referitoare la sistemul de management integral al deşeurilor, proiect în valoare de peste 34 de milioane de euro, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

După cum preciza, astăzi, într-o conferinţă de presă, Ioana Iuga, managerul proiectului, până acum au fost semnate toate contractele de finanţare necesare, cu excepţia celui pentru pentru achiziţionarea materialelor pentru colectare selectivă. Potrivit acesteia, din 2015 colectarea selectivă devine obligatorie, pentru a veni în sprijinul sălăjenilor urmând să se achiziţioneze, prin proiect, 12.000 de pubele destinate acestui tip de colectare.


Pe lângă lucrările efective de construire a unui sistem de management integrat al deşeurilor, proiectul include şi această campanie de informare, începută anul trecut, ce se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor, dar şi celorlalţi locuitori ai judeţului.


Reamintim că prin acest proiect, derulat de Consiliul Judeţean Sălaj, la Dobrin va fi construit un centru de management integrat al deşeurilor, care va include un depozit ecologic ce va deservi întreg judeţul, o staţie de sortare şi o staţie de tratare mecano – biologică. Prin acelaşi proiect se vor construi la Crasna, Sînmihaiu Almaşului şi Surduc vor fi construite staţii de transfer şi se vor închide cele patru depozite urbane neconforme de la Crişeni, Cehu Silvaniei, Jibou şi Şimleu Silvaniei. De asemenea, în proiect sunt prinse achiziţii de camioane, încărcătoare, compactoare, containere, press-containere şi pubele.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite