S-au încheiat înscrierile pentru concursurile din sursă externă din Poliţie. Aproape 350 de candidaţi se bat, în Sălaj, pe 22 de locuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a finalizat înscrierile la concursul în vederea recrutării din sursă externă a candidaţilor pentru cele 22 de locuri puse la bătaie în posturile de poliţie din mediul rural.

Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, numărul total al candidaţilor înscrişi este de 343, rezultând o concurenţă medie de 15 candidaţi pe loc.


Faţă de această medie, cea mai spectaculoasă concurenţă este pentru locul de ajutor de şef de post din Horoatu Crasnei, unde sunt în cursă 33 de candidaţi. La Şamşud s-au înscris 25 de candidaţi, iar la Chieşd – 19. Mulţi concurenţi sunt şi la Poiana Blenchii – 22, însă aici sunt scoase la concurs două posturi.


Pentru locul disponibil prin reîncadrare, de la Postul de Poliţie Şărmăşag, s-au înscris trei candidaţi.


Până vineri, 15 aprilie, candidaţii trebuie să îşi completeze dosarele cu toate documentele solicitate.

Vă mai recomandăm:

Zeci de posturi în Poliţie, scoase la concurs. Recrutările se fac din sursă externă

Decizie în dosarul caracatiţei corupţiei din Sălaj. Sunt vizaţi judecători, poliţişti, inspectori şi oameni de afaceri cunoscuţi


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite