Profesorii au chemat-o pe Anastase să-i numere

Profesorii care s-au strâns azi în faţa Prefecturii pentru a-şi exprima nemulţumirile au primit „întăriri" şi din partea altor sindicate. Prin protestul lor, profesorii şi-au exprimat nemulţumirile faţă de asumarea de către Guvern a Legii Educaţiei şi a Legii salarizării unitare pentru personalul bugetar.
Aproximativ
150 de sindicalişti din învăţământ au pichetat astăzi Prefectura Sălaj.
În semn de solidaritate cu personalul didactic ce protesta, s-au
alăturat reprezentanţi ai sindicatelor de pe platforma industrială.
Eusebiu Lehene, preşedintele Ligii Sindicatelor Libere din Învăţământ
Sălaj, a „invitat-o“ pe Roberta Anastase să-i numere pe nemulţumiţii
adunaţi pe platoul din faţa Prefecturii. Invitaţia era, de fapt, o
săgeată trimisă preşedintei Camerei Deputaţilor, care i-a numărat greşit
pe cei prezenţi la dezbaterile privind Legea pensiilor.
Profesorii
sălăjeni solicită Guvernului renunţarea la decizia de asumare a răspunderii pe proiectul Legii Educaţiei, revenirea la grila de salarizare din 2009 şin plata fără întârziere a drepturilor salariale câştigate prin decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei.




















































