Primul caz de gripă din Sălaj, confirmat la un copil. Aproape 6.500 de doze de vaccin sunt împărţite medicilor de familie
0Probele trimise de Direcţia de Sănătate Publică Sălaj la Institutul Cantacuzino au indicat prezenţa virusului la un pacient care a ajuns în urmă cu câteva zile la Spitalul de Urgenţă.
Primul caz de gripă din acest sezon a fost confirmat zilele trecute, au anunţat oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Pacientul este un copil de aproximativ 3 ani, care este, în prezent, internat la Secţia Infecţioase, şi primeşte tratamentul şi îngrijirile medicale de rigoare. Potrivit sursei citate, starea pacientului este bună.
Centralizările DSP Sălaj arată că în ultima săptămână, aproape 1.800 de sălăjeni au ajuns la spital ori la cabinetele medicilor de familie, cu diverse simptome specifice virozelor ori pneumoniilor. Dintre aceştia, 1.617 au fost diagnosticaţi cu diverse infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, o treime dintre ei fiind copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Din totalul celor 31 de pacienţi pentru care a fost nevoie de internare, 30 au mai puţin de 14 ani.
În ceea ce priveşte pneumoniile, 147 de sălăjeni au primit acest diagnostic, 37% dintre ei fiind spitalizaţi.
Medicii reamintesc că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenţie împotriva gripei şi a complicaţiilor asociate. Ministerul Sănătăţii a repartizat Sălajului 19.000 de doze de vaccin antigripal, din care din care până în prezent au ajuns peste 7.000. Prima tranşă, de 650 doze a fost destinată imunizării personalului medico-sanitar, iar cea de-a doua, de aproape 6.500 şi care este împărţită în aceste zile medicilor de familie, imunizării pacienţilor din grupele de risc recomandate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (copii şi adulţi cu boli cronice – respiratorii, metabolice, renale, cardiovasculare, HIV/SIDA, gravide, persoane cu vârsta de peste 65 ani, copii şi bătrâni instituţionalizaţi).
Mai puteţi citi: