Oboseala şi neatenţia la volan au făcut două victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au fost rănite în cursul zilei de marţi, 15 noiembrie, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate în accidente rutiere petrecute pe raza judeţului Sălaj.

Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, primul eveniment rutier s-a petrecut în jurul orei 8,45, pe DJ 108B, în localitatea Brîglez, fiind provocat de un şofer bistriţean în vârstă de 53 de ani. Din cauza oboselii, într-o curbă la dreapta, bărbatul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţ. În urma impactului, pasagera din autoturism, o tânără de 22 de ani, din Bistriţa Năsăud, a fost rănită uşor.

Câteva ore mai târziu, un şofer zălăuan de 56 de ani, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 40 de ani din Ungaria. Accidentul s-a petrecut pe DN 1F, în localitatea sălăjeană Panic, zălăuanul suferind răni uşoare.
În ambele cazuri, participanţii la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, au mai precizat oficialii IPJ Sălaj.

Vă mai recomandăm:

Băut şi fără permis a lovit cu maşina un copil de trei ani, după care a fugit

Un clujean rănit grav după ce s-a răsturnat cu motocicleta. Bărbatul spera să parcurgă peste 100 de kilometri, deşi era în stare de ebrietate

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite