O româncă şi-a şantajat timp de doi ani amantul italian. Suma uriaşă plătită de bărbat ca să nu fie pârât soţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amanta şantajistă a fost arestată FOTO Arhivă
Amanta şantajistă a fost arestată FOTO Arhivă

Pentru a ţine aventura departe de urechile soţiei, italianul în vârstă de 53 de ani a fost de acord să îi dea bani lunar fostei amante.

O româncă de 39 de ani care l-a şantajat timp de aproape doi ani pe italianul cu care a avut o aventură a fost arestată sub acuzaţia de extorcare, scrie publicaţia Verona Sera

Potrivit sursei citate, bărbatul de 53 de ani, însurat şi cu copii, ar fi avut o relaţie extraconjugală cu românca, până în septembrie 2018.

Când soţul adulterin a decis să pună punct aventurii, amanta a trecut la ameninţări, pretinzându-i bani pentru a nu-l pârî soţiei. Bărbatul a ales să îi cumpere tăcerea, acceptând să îi plătească lunar, câte 300 de euro. 

După o perioadă, însă, pretenţiile româncei au crescut până la 800 de euro pe lună; ba mai mult, pentru a-l înspăimânta, i-a povestit că în trecut ar fi înjunghiat un român. 

Îngrijorat pentru siguranţa sa, amantul italian a mai făcut câteva plăţi, însă în cele din urmă i-a comunicat femeii că nu îşi mai permite să achite sumele uriaşe.

Deranjată de refuzul fostului său amant şi fără să ştie că soţia aflase, între timp, atât de aventura celor doi, cât şi despre şantaj, românca s-a prezentat săptămâna trecută la locuinţa cuplului, hotărâtă să dea totul în vileag. A avut parte, însă, de o surpriză, pentru că italianul a sunat la Poliţie şi a povestit şantajul la care fusese supus în ultimii doi ani.

Femeia de 39 de ani a fost identificată de către oamenii legii şi plasată în arest la domiciliu. Anchetatorii i-au pus sub sechestru cele două telefoane mobile în care existau dovezi concrete ale şantajului. În locuinţa ei au găsit 6.000 de euro în numerar, cercetările stabilind că de-a lungul celor doi ani, românca ar fi încasat prin şantajarea fostului amant peste 20.000 de euro.

Mai puteţi citi:

Românul reţinut în Italia pentru că şi-ar fi ucis soţia a fost eliberat. Ce a relevat ancheta că s-a întâmplat în realitate

Româncă găsită moartă într-o benzinărie din Italia. Femeia lucra ca şoferiţă pe TIR pentru a-şi întreţine familia

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite