Liberalii şi UNPR-iştii sălăjeni au chiulit de la prima şedinţă de constituire a Consiliului Judeţean
0O nouă încercare de constituire a CJ Sălaj a fost programată pentru duminică dimineaţă. Dacă nici de această dată nu se întruneşte cvorumul, şedinţa se va relua peste încă trei zile.
Cei zece consilieri liberali şi cei doi ai UNPR au absentat de la şedinţa de vineri dimineaţă, dând, astfel, peste cap planurile colegilor lor de la PSD şi UDMR-iştilor de a-şi alege preşedintele şi vicepreşedinţii noului Consiliului Judeţean. În lipsa cvorumului necesar, prefectul Marin Niţu a reprogramat întâlnirea pentru duminică dimineaţă.
“Legea permite şi asemenea situaţii, dar nu cred că ele schimbă datele problemei. Probabil au dorit să demonstreze că există o alianţă la nivel local între PNL şi UNPR, nu pot să îmi explic altfel, cu toarte că asta putea fi manifestată şi prin vot în şedinţa de constituire”, ne-a declarat Tiberiu Marc, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean, cel care va câştiga, cel mai probabil, un nou mandat.
Într-un comunicat de presă al celor două formaţiuni politice care au chiulit vineri, liberalii şi UNPR-iştii susţin că gestul lor a fost determinat de tăcerea PSD şi UDMR vizavi de proiectele pe care le au pentru Sălaj. “Vrem ca aceste două partide să îşi prezinte public, măcar în al 12-lea ceas, dacă în timpul campaniei electorale nu au făcut-o, proiectele pentru judeţul Sălaj şi eventualele soluţii pentru ducerea lor la îndeplinire. Vrem ca fiecare sălăjean să ştie exact programul echipei PSD-UNPR, şi peste patru ani, fiecare alegător să poată evalua activitatea ei”, se arată în comunicatul amintit.
Consiliul Judeţean Sălaj este format din 31 de consilieri, iar pentru constituire este necesară prezenţa a două treimi din aceştia, respectiv a 21 de consilieri.
La scrutinul din 5 iunie, sălăjenii au decis ca din această structură să facă parte 12 consilieri PSD, 10 liberali, şapte UDMR-işti şi doi aleşi UNPR.
Vă mai recomandăm: