Instanţa amână din nou luarea unei decizii în privinţa viceprimarului Zalăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Bîrsan a fost desemnat, prin vot, viceprimar în locul Danielei Coţa
Claudiu Bîrsan a fost desemnat, prin vot, viceprimar în locul Danielei Coţa

Tribunalul Sălaj a amânat pentru data de 13 februarie judecarea dosarului în care Instituţia Prefectului cere anularea hotărârii Consiliul Local Zalău privind schimbarea viceprimarul Daniela Coţa (PSD) cu Claudiu Bîrsan (PNL).

Procesul vizând ocupantul uneia dintre funcţiile de viceprimar al municipiului Zalău se prelungeşte din nou. Magistraţii Tribunalului Sălaj, care ar fi trebuit să se pronunţe vineri, 9 ianuarie, în privinţa legalităţii unei hotărâri a Consiliului Local Zalău prin care majoritatea consilierilor locali au votat pentru schimbarea viceprimarului Daniela Coţa, au decis amânarea cauzei pentru data de 13 februarie. Motivul - unul dintre judecătorii din complet s-a transferat între timp la Cluj Napoca, fiind nevoie, astfel, de constituirea unui nou complet.


La termenul din 13 februarie se va împlini exact o jumătate de an de la înregistrarea de către Instituţia Prefectului a acţiunii (în 13 august 2014), care vine după ce, la şedinţa din 6 august, consilierii PNL şi PDL de la acea vreme, cu sprijinul reprezentanţilor şi a altor formaţiuni, au decis, prin vot politic, să o schimbe pe Daniela Coţa din funcţia de viceprimar, în locul acesteai fiind desemnat, prin vot, Claudiu Bîrsan. Prefectul Ionel Ciunt, fost coleg de partid cu viceprimarul (PSD), a contestat hotărârea. Primul termen a fost fixat în 17 octombrie, când s-a decis o primă amânare. La termenul următor, Daniela Coţa a cerut o intervenţie în nume propriu, ceea ce a determinat o nouă amânare, pentru data de 9 ianuarie 2014. Situaţia nu a fost tranşată nici acum, ceea ce amână şi mai mult clarificarea situaţiei din Executivul Primăriei Municipiului Zalău.

Citeşte şi De când se pot plăti impozitele - majorate! - pe 2015

Cum au schimbat comuniştii numele oraşului reşedinţă de judeţ a Sălajului. Era „prea ţărănească“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite