Incredibil: Fetiţă de două luni, arsă de vie de propriii părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetiţa nu împlinise nici măcar două luni
Fetiţa nu împlinise nici măcar două luni

Caz incredibil petrecut în localitatea sălăjeană Romita în urmă cu câteva zile. Părinţii unei fetiţe în vârstă de nici două luni i-au dat foc micuţei, care a murti la două zile după ce a fost internată în Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor abia vineri, 04 noiembrie, când, potrivit biroului de presă al IPJ, un cetăţean a sesizat poliţia cu privire la faptul că în data de 27octombrie, D. Maria, născută în septembrie a.c., a fost internată la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, după ce a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului. Rănile i-au fost, din păcate, fatale fetiţei, care a decedat două zile mai târziu.

Din cercetările efectuate de poliţişti, aceştia au stabilit că teribila întâmplare a avut loc în momentul în care părinţii minorei, care locuiesc în localitatea Romita, se aflau la câmp pentru a curăţa un teren. Ei au dat foc vegetaţiei şi cocenilor de porumb strânşi, fără să-şi amintească - spun poliţiştii - de fetiţă, care fusese aşezată pe una din grămezi.

Părinţii sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru ucidere din culpă.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite