Inconştienţă: un tânăr s-a urcat beat la volan şi a intrat într-un stâlp din faţa Cinematografului Scala, accidentându-şi grav prietenul aflat lângă el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut aseară, pe strada Simion Bărnuţiu, chiar înainte de intersecţia cu Bulevardul Mihai Viteazul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, şoferul vinovat este Alexandru A.,  în vârstă de 22 de ani, din Zalău. Acesta conducea autoturismul proprietate personală pe strada Simion Bărnuţiu şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o curbă uşoară la stânga, lovind un stâlp ornamental amplasat pe spaţiul verde. S-a oprit după aproximativ 80 metri, pe o trecere de pietoni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 În urma impactului, pasagerul de pe locul din dreapta faţă, în vârstă de 22 ani, a fost rănit grav. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, Codruţa Puşcaş, pasagerul a fost transportat imediat în Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde a fost tratat pen tru fractura de piramidă nazală cu care s-a ales în urma accidentului şi lăsat să plece acasă.

Prietenul său, şoferul, se va alege cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului peste limita legală şi pentru vătămare corporală din culpă.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite