Gavril Biriş, eliminat oficial din Consiliul Judeţean. Un înlocuitor pentru el va fi desemnat abia luna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul social-democrat Gavril Biriş, ales pe listele USL ca şi consilieri judeţean dar care a trecut în 30 octombrie la PP-DD pentru a candida pentru un mandat de senator din partea acestei formaţiuni politice, a fost exclus astăzi din Consiliul Judeţean.

Excluderea lui vine la aproape două luni după ce acesta nu mai face parte, teoretic, din partidul care la promovat în funcţia de consilier judeţean, PSD, el înscriindu-se în 30 octombrie în PP-DD. Excluderea de azi vine după ce executivul Consiliului Judeţean a inclus la primul punct al ordinii de zi a şedinţei ordinare de azi un proiect de hotărâreprivind constatarea încetării de drept, înainte de teren, a mandatului acestuia. În favoarea proiectului au votat toţi consilierii prezenţi, cu excepţia celor trei de la PP-DD, care s-au abţinut.


Referitor la numirea unui alt consilier în locul lui Biriş, preşedintele Consiliului Judeţean, TIberiu Marc, a propus ca acest demers să se facă la următoarea şedinţă, care va avea loc, cel mai probabil, în cursul lunii ianuarie. "Dacă am fi numit azi un alt consilier, unii oameni ar fi putut spune că l-am dat jos pe domnul Biriş pentru a pune repede pe altcineva", a justificat Marc amânarea.


Locul fostului pesedist urmează să fie luat de un liberal, care este următorul pe lista USL de la alegerile locale. Este vorba despre Nicolae Ardelean, un şimleuan în vârstă de 51 de ani, de profesie electronist şi care este administratorul propriei sale firme. Cu acesta, PNL-ul va avea în Consiliul Judeţean cinci reprezentanţi. PSD rămâne doar cu opt (de la nouă), Partidul Conservator - cu unul, UDMR-ul va avea în continuare şapte reprezentanţi, PDL-ul - sase, iar PP-DD-ul rămâne cu trei consilieri.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite