FOTO Românii şi Ziua Naţională. Când a fost sărbătoarea ţării în ultimii 150 de ani
0Dacă majoritatea ţărilor civilizate au avut, de-a lungul istoriei, o singură zi naţională, România se poate lăuda cu trei astfel de date din calendar, marcate, o dată pe an, ca şi sărbătoare a ţării: 10 Mai, 23 August şi 1 Decembrie.
Potrivit istoricului Marin Pop, prima zi naţională din istoria României a fost ziua de 10 Mai, legată de venirea principelului Carol I în ţară, care în 10 mai 1866 a depus jurământul în faţa Parlamentului. În 10 mai 1877, Principele Carol I a ratificat Independenţa de stat a României. În 1881, România devine regat, moment sărbătorit cu mare fast în 10 Mai, iar principele Carol I devine Rege”.
Ziua de 10 Mai este sărbătorită până în 1947. ”În 30 decembrie 1947, regele Mihai este silit să abdice, cu pistolul pe masă, de către liderii comunişti Gheorghe Gheorghiu Dej şi Petru Groza”, explică istoricul.
În 1948, ziua de 23 August devine zi naţională. ”Practic, se confiscă acest eveniment. Până în 1958, România este ţară ocupată, fiind proslăvită Armata Roşie ”eliberatoare”, iar după venirea lui Nicolae Ceauşescu, în 1965, la putere, se ajunge la acele evenimente grandioase pe stadioane. Practic, este confiscat acest eveniment istoric de către comunişti, care supradimensionează rolul Partidului Comunist în ceea ce s-a întâmplat la 23 august 1944, când a avut loc, de fapt, o ”lovitură de Palat”, dată de regele Mihai, împreună cu partidele politice democratice”, explică istoricul.
După Revoluţia din 1989, se pune problema alegerii unei noi Zile Naţionale. ”Prima variantă a fost, la cererea tinerilor care şi-au riscat viaţa la Revoluţie, ziua de 22 Decembrie . Se ajunge, însă, la ziua de 1 Decembrie, pe baza tulburărilor care au avut loc în 1990 - mineriade, evenimentele de la Târgu Mureş. A fost ratificată prin lege la 1 august 1990, când s-a decretat ca zi naţională şi sărbătoare publică”, precizează Marin Pop.
O expoziţie cuprinzând date şi imagini de epocă reprezentând cele trei Zile Naţionale ale României a fost prezentată deja de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă la Colegiul Naţional ”Silvania” şi la Primăria Zalău, iar în cursul zilei de luni, 1 Decembrie, a fost expusă pe platoul din faţa Prefecturii, pentru a putea fi văzută de persoanele venite să asiste la parada militară.