"Dezlegare" de la instanţă: Se pot face nunţi de noapte în restaurantele din oraş
0Curtea de Apel Cluj a dispus anularea unei hotărâri din 2009 a Consiliului Local prin care se interzicea organizarea, în localurile din Zalău, a nunţilor şi petrecerilor de noapte
După ce Tribunalul Sălaj a lăsat în vigoare hotărârea prin care Consiliul Local din Zalău interzicea organizarea nunţilor şi petrecerilor de noapte în oraş, hotărâre atacată în instanţă de o firmă ce deţine un restaurant în zonă, în urma recursului formulat de firma în cauză Curtea de Apel Cluj a dispus anularea acestei hotărâri. Decizia instanţei clujene este irevocabilă, ceea ce înseamnă că Primăria Zalău nu are încotro şi va trebui să permită organizarea de evenimente şi după ora 23.00.
Potrivit hotărârii incriminate, unităţile de alimentaţie publică şi structurile de primi turistice cu funcţiuni de utilitate publică nu aveau voie să organizeze mese festive (nunţi, botezuri şi alte asemenea evenimente) între orele 23.00 şi 7.00, în nicio zi din săptămână. Nerespectarea acestei prevederi era considerată contravenţie şi se sancţiona cu amendă de la 200 la 1.00 de lei şi reducerea programului de funcţionare avizat.
“Nu am primit încă motivarea deciziei Curţii de Apel, dar este interesant de văzut de ce a dispus anularea acestei hotărâri, în condiţiile în care chiar în Cluj Napoca există în vigoare o hotărâre similară. De altfel, noi când am elaborat această hotărâre ne-am... inspirat chiar după ceea ce se întâmpla deja la Cluj şi în alte oraşe”, declara, luni, 16 ianuarie, într-o conferinţă de presă, primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu. Primarul spune că, în funcţie de argumentele care se vor regăsi în motivarea instanţei, primăria va elabora un alt proiect de hotărâre, ce va propune, cel mai probabil, o diferenţiere a aplicării acestei interdicţii în funcţie de zona în care este amplasat localul. Cu alte cuvinte, o nouă hotărâre prin care unităţile situate la o distanţă rezonabilă de zonele de locuit să aibă permisiunea de a organiza şi petreceri de noapte. “Noi am evitat din start să facem această diferenţiere pentru că nu am dorit să să creeze un avantaj în piaţă pentru anumite unităţi”, a explicat el.
Pot fi schimbate rezervările făcute deja
Cei care au rezervat deja un local ştiind că nu pot alege decât varianta cu petrecere de zi pot cere acum să li se organizeze petrecerea şi noaptea. “Pot să vină oricând să ceară să le organizăm nuntă sau altă petrecere noapte, dar eu nu le recomand. Cele mai reuşite nunţi sunt cele de zi”, ne-a declarat Mircea Groza, directorul unui complex din Zalău unde se organizează astfel de evenimente.























































