Dansatorii de la "Porolissum" intră azi în prima semifinală de la "România dansează"!
0Dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist "Porolissum" din Zalău evoluează astăzi, de la ora 20.30, în prima semifinală a show-ului de pe Antena 1 "România dansează". Pentru a se califica în finală, ei ar putea avea nevoie de votul nostru.
Dansatorii din Zalău pregătiţi de coregrafii Gabriela şi Marin Hossu aşteaptă susţinerea zălăuanilor pentru a intra în finală. Singurii reprezentanţi ai folclorului românesc din prima semifinală şi singurii reprezentanţi ai Zalăului, pot ajunge în finală dacă se vor număra printre cele trei numere pe care, după o evaluare a tuturor prestaţiilor, cei trei juraţi le vor trimite în finală (câte unul fiecare). Telespectatorii decid care este al patrulea finalist, acesta fiind ales prin vot, astfel: de la finalul emisiunii şi până a doua zi la ora 16.00, telespectatorii vor putea vota numărul pe care vor să îl salveze, dintre cei nouă concurenţi rămaşi. Acesta va fi anunţat în cadrul Observatorului de la ora 16.00, de către prezentatorul show-ului, Jorge, care va spune STOP VOT şi îl va anunţa în direct telefonic.
Prin urmare, dacă dansatorii din Zalău nu se vor număra printre cele trei numere trimise de juriu direct în finală, "Porolissum" poate ajunge în ultimul act al show-ului cu ajutorul votului nostru. Votaţi, aşadar, "Porolissum"!