Curtea de Apel Cluj confirmă incompatibilitatea primarului Zalăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Radu Căpîlnaşiu a anunţat că va contesta decizia Curţii de Apel
Primarul Radu Căpîlnaşiu a anunţat că va contesta decizia Curţii de Apel

Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, a pierdut prima bătălie în instanţă cu Agenţia Naţională de Integritate. Curtea de Apel Cluj, prima instanţă sesizată de edil, a respins contestaţia formulată de edil împotriva raportului ANI.

 Raportul ANI, făcut public la 1 noiembrie 2013, constata că edilul din Zalău s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 mai 2010 – 01 august 2013, precum şi în perioada 26 iulie 2010 – prezent, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Primar al Municipiului Zalău, Judeţul Sălaj, şi calitatea de reprezentant al Municipiului Zalău în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor S.C. E-STAR ZA DISTRITERM S.R.L., precum şi în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor S.C. CITADIN ZALĂU S.R.L.


Primarul Radu Căpîlnaşiu a contestat mai întâi raportul la Tribunalul Sălaj, deşi instanţa jdueţeană nu era competentă în astfel de cauze. În aprilie, primarul şi-a înregistrat contestaţia la instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Cluj, care a pronunţat miercuri o decizie, care nu este, însă. definitivă. Prin decizia de miercuri, magistraţii clujeni au respins contestaţia, astfel că primarul rămâne incompatibil. Decizia poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 15 zile de la comunicare.


De altfel, primarul Radu Căpîlnaşiu a şi declarat pentru Vocea Transilvaniei că va contesta soluţia dată de Curtea de Apel. ”Este o decizie dată de o instanţă, deci nu sunt în măsură să o comentez, dar nu mă aşteptam să fie respinsă contestaţia mea în integralitate, atâta timp cât nu am avut nicio treabă – cel puţin cu AGA de la Citadin”, ne-a declarat primarul.


Radu Căpîlnaşiu a declarat după publicarea raportului ANI că, în privinţa presupuse incompatibilităţi legate de Citadin, situaţia ar avea la bază date eronate furnizate de Oficiul Registrului Comerţului. ”Datele greşite ale Oficiului Registrul Comerţului Sălaj au fost preluate de ANI fără să le fi fost verificată acurateţea.  În ceea ce priveşte această societate, în calitate de primar am fost împuternicit de Consiliul Local al Municipiului Zalău să semnez actele de înfiinţare a societăţii iar de Adunarea Generală a Acţionarilor SC Citadin Zalău SRL am fost împuternicit să semnez contractul de manager”, a declarat, imediat după decizia ANI, primarul.

Reamintim că în stare de incompatibilitate au fost declaraţi şi viceprimarii municipiului Zalău, Daniela Coţa şi Fazakas Nicolae. Aceştia au contestat rapoartele ANI la Tribunalul Sălaj, cauzele fiind încă pe rol.

Citeşte şi Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate

Viceprimarii Zalăului, declaraţi incompatibili de către ANI

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite