Cursă nebună cu poliţiştii pe urme. Ce au descoperit oamenii legii după ce l-au prins pe şoferul tupeist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul s-a ales cu dosar penal FOTO Arhivă
Bărbatul s-a ales cu dosar penal FOTO Arhivă

Şoferul a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor şi s-a lansat într-o goană ce s-a încheiat cu dosar penal.

Un bărbat beat şi fără permis le-a dat bătăi de cap oamenilor legii, care au reuşit să îl prindă după ce l-au urmărit 13 kilometri. Şoferul în vârstă de 41 de ani din comuna Plopiş s-a ales cu dosar penal după ce, vineri, 21 decembrie, a încecat să fugă de oamenii legii care i-au solicitat să oprească în trafic. Bărbatul a fost prins după o urmărire ca în filme, acesta gonind 13 kilometri cu poliţiştii pe urme. A fost oprit, într-un final, în localitatea Drighiu.

La testarea cu etilotestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul avea numerele expirate din 15 aprilie 2015.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducere fără permis şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citiţi şi:

Păţania unui poliţist chemat să stingă un conflict în familie. Cum l-au întâmpinat scandalagiii

Accident mortal în timpul unei urmăriri în trafic. Un şofer beat a fugit de poliţişti şi a ucis un adolescent

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite