Atenţie, şoferi! Poliţiştii din Sălaj îşi pun pe drumuri toate radarele din dotare
0O amplă acţiune de prevenire şi combatere a încălcării limitelor de viteză are loc, în Sălaj, pe parcursul acestei săptămâni. Acţiunea vine în contaxtul în care şase persoane şi-au pierdut viaţa şi 25 au fost grav rănite în accidente produse, în mare parte, din cauza vitezei.
Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, săptămâna aceasta, poliţiştii din structurile de poliţie rutieră vor fi prezenţi pe drumurile publice pe care s-au înregistrat evenimente rutiere, având drept cauză viteza. ”În cadrul acţiunilor, poliţiştii sălăjeni vor utiliza toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele din dotare. De asemenea, aparatele radar vor fi dispuse „în cascadă”, în localităţile şi intervalele orare în care s-au produs accidente rutiere având drept cauză principală de producere „viteza””, precizează purtătorul de cuvânt.
Din analiza de risc rutier efectuată de poliţişti rezultă că una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave o reprezintă nerespectarea regimului legal de viteză, sub cele două forme, nelegală şi neadaptată condiţiilor de drum. În perioada 1 ianuarie – 15 august a.c., la nivel naţional au fost înregistrate 902 accidente grave (reprezentând 20% din totalul accidentelor), soldate cu decesul a 252 persoane (26%) şi rănirea gravă a altor 974 (22%). Astfel, din punct de vedere al gradului de victimizare al participanţilor la trafic, „viteza” rămâne una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, cu impact deosebit asupra percepţiei nivelului de siguranţă rutieră.
În judeţul Sălaj, în perioada de referinţă, s-au înregistrat 22 de accidente, soldate cu decesul a 6 persoane şi rănirea gravă a altor 25.
Acţiunea de săptămâna aceasta face parte din calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL), în această perioadă fiind programată a se desfăşura Operaţiunea „SPEED”.