Amenzi de miliarde pe drumurile din Sălaj

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 11 – 17 iunie , poliţiştii de la Rutieră din judeţul Sălaj au constatat 9 fapte de natură penală şi au „împărţit”  aproape 1100 de amenzi contravenţionale,  în valoare totală de 117.800 lei.

Contravenţional au fost sancţionaţi 76 pietoni, care au traversat ori s-au deplasat neregulamentar pe drumul public, dar şi 49 de modepedişti şi biciclişti.

Ca de fiecare dată, cele mai multe amenzi, 692 la număr, s-au îndreptat înspre şoferi, cei mai mulţi dintre ei (557) fiind amendaţi pentru că au depăşit viteza legală.

„28 de   conducători auto, pe lângă amenda primită, au rămas şi fără permisul de conducere. Depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri la oră şi depăşirile pe linie dublă continuă au fost principale motive pentru suspendarea permiselor”, ne-a declarat Nadia Şerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

În aceeaşi perioadă (11 – 17 iunie) au fost reţinute şi 7 certificate de înmatriculare, pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau lipsa poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite