Am putea trăi în Capitala Verde a României. Vezi aici cum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Perioada de înscriere a fost prelungită cu 20 de zile
Perioada de înscriere a fost prelungită cu 20 de zile

Oraşele din Sălaj se pot înscrie până în 20 decembrie în campania Capitala Verde a României, o competiţie a celor mai verzi oraşe din ţară. Termenul iniţial, 1 decembrie, a fost amânat pentru a da posibilitatea cât mai multor oraşe să se înscrie. Este primul an în care la competiţie pot participa şi oraşele care nu sunt municipii reşedinţă de judeţ.

Cele patru oraşe din Sălaj se pot înscrie până în 20 decembrie în competiţia celor mai verzi oraşe din România - campania Capitala Verde a României. Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, până la această dată, oraşele din România care au implementat programe ample de educaţie ecologică şi protecţie a mediului sunt aşteptate să-şi depună dosarele de înscriere într-una din cele trei categorii ale competiţiei: categoria I (adresată oraşelor cu peste 50.000 locuitori), categoria II (50.001 si 199.999 locuitori) şi categoria III (oraşe cu peste 200.000 locuitori).

Gala decernării premiilor va avea loc în Bucureşti, în luna Februarie 2012, urmând ca pentru fiecare categorie de înscriere să fie desemnat un oraş câştigător. Dintre acestea trei, „Capitala Verde a României” va fi desemnat oraşul cu cel mai mare punctaj obţinut în urma evaluării făcute de juriu. Oraşul câştigător va fi promovat la nivel naţional, pe parcursul anului 2012, drept „Capitala Verde a României” şi va avea prioritate pentru dezvoltarea tuturor acţiunilor ulterioare desfăşurate de Umbrela Verde, cu sprijinul Ministerului Mediului şi Pădurilor. Anul trecut competiţia a fost câştigată de Braşov.

Până acum, niciunul dintre oraşele din Sălaj nu s-a înscris în concurs.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite