Alegeri parlamentare 2012 Prezenţă foarte slabă la vot la ora 10.00. Sălajul - locul 8 de la coadă
0
Sălăjenii s-au mobilizat foarte greu în această dimineaţă pentru a merge la vot. Potrivit datelor primite de la preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Sălaj, judecătorul Claudia Tomşa, puţin peste 3 la sută din populaţia cu drept de vot s-a prezentat la urne până la ora 10.00, momentul de referinţă pentru prima raportare.
Procentul de prezenţă la vot în judeţul Sălaj a fost la ora 10.00 de 3,19 la sută, cu 3,10 în mediul urban şi 3,26 în rural. Media pe ţară a fost de 4,52 la sută, cu un maxim în Teleorman, de 8,38 la sută şi cu un minim în Timiş, unde a votat la primele ore doar 2,37 la sută din elecorat.
Sălajul se situează, la nivel naţional, pe poziţia a 8-a de la coadă, mai rău decât noi stând doar alte şapte judeţe, toate din Transilvania.
Precizăm că raportările făcute de BEJ se bazează pe datele statistice culese de la un eşantion din cele 311 secţii de votare din judeţ, eşantion în care au fost incluse, aleatoriu, 52 de secţii.