Agent de pază, omorât pe o trecere de pietoni
0
Un bărbat din Zalău a fost spulberat duminică seară pe o trecere de pietoni din zona gării de o maşină condusă de un şofer băut. Din nefericire, impactul i-a fost fatal pietonului, care a murit pe loc.
Bărbatul, Zamfir G., avea 57 de ani şi era angajatul unei firme de pază din municipiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, accidentul a avut loc în jurul orei 18.30, când, P. Vasile, de 38 de ani, din Zalău, a condus un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu din municipiu, în zona Gării C.F.R., şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii, accidentându-l mortal pe G. Zamfir, 57 ani, din Zalău.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul evidenţiind o îmbibaţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, iar azi va fi prezentat Judecătoriei Zalău, cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.
Citeşte şi Şoferul prins de tânărul justiţiar din Zalău, eliberat de judecători din arest