Accident mortal la Boghiş. Victima - un bărbat de 55 de ani
0
Un bărbat de 55 de ani din localitatea sălăjeană Boghiş a murit, la spital, la câteva ore după ce, în timp ce circula pe parea carosabilă, a fost acroşat de un autoturism intrat în depăşire.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, accidentul a avut loc marţi, 14 octombrie, în jurul orei 21.20. C. Sebastian, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea un autoturism prin localitatea Boghiş, iar în momentul în care a efectuat manevra de depăşire a autoturismului care circula regulamentar în faţa sa, l-a acroşat cu partea stângă a autoturismului pe I. Victor, 55 ani, din Boghiş, care circula pe partea carosabilă, pe banda de circulaţie din partea stângă a drumului.
Bărbatul a suferit leziuni grave şi a fost transportat spital, însă a decedat în dimineaţa zilei de 15 octombrie.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Un mort şi trei răniţi într-un grav accident rutier produs în Sălaj