Accident grav cu nouă victime. A fost declanşat codul roşu de intervenţie
0
Un grav accident de circulaţie s-a produs în această dimineaţă pe E81, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent.
Nouă persoane au fost rănite, patru dintre ele fiind în stare gravă, într-un accident rutier produs duminică, 1 octombrie, în jurul orei 4, pe E 81, la ieşire din Zalău spre Cluj-Napoca.
Potrivit primelor cercetări, evenimentul a avut loc pe fondul oboselii şi neatenţiei unui şofer care, în timp ce conducea autoturismul, a părăsit banda de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.
A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a descarcera una dintre victime. La faţa locului au intervenit cinci ambulanţe şi două echipaje SMURD, care au transportat răniţii la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
Mai puteţi citi:
Accident grav pe DN 1F. Cinci persoane, printre care o mamă şi fiica ei de 3 ani, au ajuns la spital
Doi răniţi şi trei autoturisme distruse, din cauza unui şofer care nu a acordat prioritate