3.000.000 de euro pentru dezvoltarea a 10 comune din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul a fost lansat ieri, la primăria din Crasna FOTO Olimpia Man
Proiectul a fost lansat ieri, la primăria din Crasna FOTO Olimpia Man

Tinerii, firmele, ONG-urile sau primăriile din zece comune din Sălaj sunt chemate să scrie proiecte prin care să-şi dezvolte afaceri în agricultură ori în turism sau, după caz, să investească în agricultură. Proiectele vor fi selectate şi finanţate prin Grupul de Acţiune Local Valea Crasnei şi Barcăului, care a câştigat în acest sens o finanţare europeană în valoare de aproape 3.000.000 de euro.

Din Grupul de Acţiune Locală Valea Crasnei şi Barcăului fac parte 11 primării, zece din Sălaj şi una din Bihor. Este vorba despre primăriile sălăjene Boghiş, Camăr Carastelec, Crasna, Măerişte, Meseşenii de Jos, Nuşfalău, Pericei, Valcău de Jos şi Vârşolţ, la care se adaugă comuna Balc din Bihor. Alături de primăriile din cele 11 comune, în grup sunt asociate şi ONG-uri, agenţi economici locali şi reprezentanţi ai societăţii civile, fiind vorba, în total, despre 34 de parteneri în cadrul acestui proiect.  Valoarea totală a proiectului este de 3.398.274 de euro, din care 2. 849.999 de euro au fost câştigaţi de grup prin Programul LEADER, finanţat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin PNDR.


Lansarea proiectului a avut loc ieri, la primăria din Crasna, şi, după cum a precizat primarul comunei, Pop Emeric, care este şi preşedintele grupului, locuitorii din cele zece comune trebuie să se apuce, de acum, de scris proiecte. Ei vor avea la dispoziţie, în acest an, 12 sesiuni de selecţie, marele avantaj fiind că selectarea proiectelor câştigătoare se va face la nivelul grupului, nu la Bucureşti sau la Satu Mare.


La lansarea de astăzi a fost prezentă şi Incze Zsuzsa, consultant în cadrul proiectului, care a avertizat că timpul este foarte scurt şi aplicanţii trebuie să se mişte foarte repede, astfel încât contractele să poate fi semnate până la 31 decembrie.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite