VIDEO Ultima şedinţă a Consiliului Local Bârlad. Cine a "chiulit" şi cum şi-a luat rămas-bun primarul Marin Bunea

0
0

Doar 17 consilieri au luat parte la ultima şedinţă de Consiliu Local Bârlad din mandatul 2012-2016, marele absent fiind Dumitru Boroş, primarul ales de bârlădeni cu 43% din voturi la alegerile locale din 2016

Marţi, 14 iunie, s-a consumat ultima şedinţă de îndată a CL Bârlad pe ordinea de zi fiind cinci proiecte. Atmosfera de sfârşit de mandat a fost una apatică, chiar dacă o parte din consilieri vor rămâne şi în mandatul 2016-2020. Patru consilieri au lipsit de la şedinţă: Dumitru Boroş (proapătul primar ales), Cezar Toporaş - independent, Maria Pecheanu şi Mircea Leonte - PSD.

La final, primarul interimar Marin Bunea a ţinut să le mulţumească pentru mandat tuturor consilierilor, iar viceprimarul Dorin Apostu a făcut o completare. Acesta din urmă a ţinut să precizeze că tocmai au primit o solicitare de la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" pentru acordare de finanţare necesară achiziţionării unei ambulanţe pentru transportul pacienţilor de la CPU (Compartiment primiri urgenţe) pentru consulturile interclinice. Aceasta va fi probabil una din primele misiuni ale noilor aleşi.

Noii consilieri locali vor fi investiţi cel mai probabil pe 22 iunie. Atât PNL cât şi PSD deţin câte 10 mandate, iar cel de-al 21-lea a fost câştigat prin votul bârlădenilor de Bogdan-Ioan Sîrbu (independent).

Vaslui


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri