VIDEO «Fantasia Vaslui», cea mai bună corală din regiunea Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o interpretare de excepţie, Corala Fantasia a câştigat etapa regională a Festivalului naţional al corurilor şcolare şi va reprezenta Moldova în etapa naţională. Corala, dirijată de Vasile Negură, a câtigat toate ediţiile naţional organizate până acum.

Judeţul Vaslui se poate mândri cu una dintre cele mai frumoase şi talentate corale din întreaga ţară. «Fantasia» nu  se dezminte şi obţine dreptul de prezenţă la etapa naţională a Festivalului naţional al corurilor şcolare pentru a şaptea oară, după ce şi-a trecut în palmares şase mari premii, iar la o ediţie, cea organizată la Vaslui, nu a avut drept de participare. Corala pregătită de profesorul Vasile Negură a fost la înălţime la faza regională, fetele reuşind să impresioneze prin repertoriu şi ţinută artistică. “Juriul ne-a lăudat, declarând că am fost peste toate formaţiile prezente la etapa de zonă de la Iaşi. Membrii juriului au fost încântaţi de faptul că am venit la concurs cu un repertoriu variat, neatins de şcolile de muzică. Drept dovadă, ne-au acordat o diplomă pentru corul cu cea mai înaltă prezenţă scenică”, a declarat Vasile Negură. Din păcate, acest gen de muzică moare încet, dar sigur. La etapa zonală au fost prezente cinci corale la licee şi doar patru la gimnazii, dintre care două din mediul rural, iar din urban s-au prezentat doar Dorohoiul şi Vasluiul. “Copiii sunt înzestraţi cu o mentalitate de învingători, au dat dovadă de multă concentrare, participând din tot sufletul şi dorind să arate că merită să ajungă la etapa finală”, a mai spus Vasile Negură.

Etapa naţională a concursului va avea loc la sfârşitul lunii aprilie, la Craiova.

Citeşte şi: 

La Mulţi Ani, Fantasia!

 Portret / Anca Diaconu îmbină artele plastice cu muzica

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite