Vaslui: La Mulţi Ani, Fantasia!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii de la Fantasia au oferit un adevărat regal de muzică corală
Copiii de la Fantasia au oferit un adevărat regal de muzică corală

Ieri, copiii de la "Fantasia", conduşi de mereu tânărul profesor-dirijor, Vasile Negură, au oferit un regal de muzică corală cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate.

În prezenţa a sute de oameni, de la părinţi şi prieteni, până la autorităţi locale şi oameni marcanţi ai culturii din România, precum Voicu Enăchescu, preşedintele "Asociaţiei Corale" din ţara noastră sau criticul de artă Valentin Ciucă, talentaţii copii de la corala "Fantasia" au demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce sunt supranumiţi "Ambasadorii României" peste hotare.

Conduşi de cel care a dat viaţă acestei corale, profesorul-dirijor Vasile Vegură, copiii de la "Fantasia" au încântat publicul cu melodiile lor şi au reuşit să ridice toată sala Casei de Cultură în picioare.

"Când spui corala «Fantasia» spui succes, muzică bună şi talent. Sunt mândru că oraşul nostru se poate mândri şi cu aşa ceva pentru că ştiu că, de fiecare dată, steagul României a fluturat pe cel mai înalt catarg acolo unde au fost aceşti minunaţi copii conduşi de şi mai minunatul lor profesor, Vasile Negură", a declarat primarul Vasile Pavăl, invitat de onoare la marcarea celor 15 ani de activitate a coralei.

"Sper să mai continui încă 15 ani"

Anul 1995 este anul în care a apărut în peisajul cultural şi artistic al oraşului Vaslui, corala "Fantasia". Cel care i-a dat viaţă, profesorul Vasile Negură, a demonstrat că Vasluiul poate fi cunoscut, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi prin muzică. Cu un repertoriu care conţine peste 130 de piese, corala "Fantasia" se poate lăuda cu zeci de trofee la concursurile la care a participat de-a lungul celor 15 ani.

Vasile Negură, profesorul-dirijor al Coralei "Fantasia"

Vasile Negură, profesorul-dirijor al coralei "Fantasia"

"Am aşteptat această zi cu sufletul la gură. Au trecut 15 ani de cântare a sublimului. Au fost 15 ani plini de satisfacţii, dar şi de multă muncă. Acum am un motiv în plus să muncesc şi mai mult alături de aceşti copii minunaţi şi sper să mai continui încă cel puţin 15 ani", a declarat, plin de emoţie, profesorul Vasile Negură.

La evenimentul care s-a desfăşurat în sala de spectacole a Casei de Cultură "Constantin Tănase" au participat şi celelalte generaţii care, de-a lungul timpului, au făcut din  "Fantasia" un adevărat brand al muzicii corale.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite